Cu o personalitate tranşantă, combativ, provocator şi ambiţios, Manuel Valls, originar din Barcelona, devenit francez la 20 de ani, este cunoscut drept un muncitor asiduu. Apreciat chiar şi de dreapta pe vremea când nu era “decât” un ministru autoritar de interne, Manuel Valls a devenit şi socialistul cel mai apreciat de patroni.
Nu la fel de bine stau lucrurile cu cei din tabăra sa politică. Discursul său pro-întreprinderi şi felul în care a impus noul cod al muncii – fără avizul parlamentarilor – l-au îndepărtat treptat de socialiştii puri şi duri. Ca să-şi îndulcească imaginea şi ca să federeze stânga – de care are nevoie masiv dacă vrea să câştige preşedinţia peste 5 luni – Valls a început să promoveze recent şi măsuri mai protectoare faţă de păturile sociale cele mai defavorizate.
Pur produs al clasei politice franceze, militant în tineretul socialist la 17 ani, asistent parlamentar la 23, Manuel Valls vrea să încarneze o linie social-liberală apropiată de cea promovată în trecut de Dominique Strauss-Kahn. “Candidatura mea este cea a reconcilierii” declara luni seara premierul-candidat. Un pariu extrem de riscant pentru cel care nu demult estima că există “două stângi ireconciliabile”.
În perioada în care era ministru de Interne, Manuel Valls a vizitat municipiul Câmpia Turzii. El s-a interesat de situația comunității rome din acest oraș, în contextul în care Guvernul francez a fost dur criticat de autoritățile europene pentru expulzarea ilegală a unui mare număr de romi originari din România. Vizita lui Manuel Valls s-a încheiat fără rezultate notabile.