Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca își extinde spațiile de cazare, didactice și de cercetare

Trimite și altora

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) va inagura căminul II B din Campusul Mărăști, luni, 24 iulie 2017, începând cu orele 14.  Lucrările de reabilitare în valoare de  4.788.000 lei, au fost  finalizate cu o lună înainte de termenul estimat și reintroduc în circuit un număr de 944 de locuri de cazare aferente celor 236 de camere. Proiectul este unul de maximă amploare şi a fost susţinut în întregime din veniturile proprii ale universităţii.

UTCN este constant preocupată de extinderea spațiilor de cazare şi a celor didactice destinate studenților. De curând, UTCN a achiziţionat spaţiul care avea ca destinaţie Casa de Modă de pe strada George Bariţiu nr. 6. Suprafaţa de 3103 mp este în prezent în studiu de fezabilitate funcție de care va fi amenajată pentru activitatea didactică şi organizare de manifestări științifice.

De asemenea, clădirea Simtex cu locație pe Bdul Muncii nr.14, a fost luată în administrare de către UTCN prin Hotărîre de Guvern, pentru o perioadă de 49 de ani. Pentru această clădire a fost realizat deja proiectul de reabilitare, iar cei 2754 mp vor avea ca destinație spații de laboratoare pentru facultățile de profil mecanic. Lucrările de reamenajare urmează să fie începute încă din acest an.

Comments

comments

SHARE
Previous articlePensiunile pentru animale, o afacere care înflorește la Cluj
Next articleȘcoli de vară pentru străinii care vor să învețe limba română
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

three × one =