Psihologi din 31 de țări vin la UBB

Trimite și altora

Departamentul de Psihologie al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează, în perioada 17-19 mai 2018, prima conferință „Society for the Study of Emerging Adulthood (SSEA)” desfășurată în afara Statelor Unite ale Americii.

Conferința care va reuni peste 140 de participanți din 31 de țări, de pe 6 continente, va avea ca temă „Self and Identity in Emerging Adulthood”.

Într-o lume într-o continuă schimbare, în care societatea le cere tinerilor să se definească pe planuri multiple, studiul identității este vital. Profesori de renume, cercetători, clinicieni, practicieni și studenți din toată lumea se vor reuni la UBB pentru a discuta cele mai recente cercetări din domeniu.”, au precizat organizatorii conferinței.

Evenimentul este prezidat de lect. dr. Oana Negru-Subțirică – Universitatea Babeș-Bolyai și lect. dr. Elisabetta Crocetti – Universitatea din Bologna.

Comments

comments

SHARE
Previous articleOamenii de afaceri asiatici, interesați de Cluj
Next articleUSAMV Cluj devine singurul producător de probiotice din România
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

nineteen + 16 =