UBB găzduieşte Conferinţa Naţională a doctoranzilor din Consorţiul “Universitaria”

Trimite și altora

Peste 80 de studenţi doctoranzi în domeniul ştiinţelor socio-umane se vor întâlni, în perioada 19-21 septembrie 2018, la Cluj-Napoca, la Conferinţa Naţională a doctoranzilor din Consorţiul “Universitaria” găzduită de Universitatea Babeş-Bolyai. Lansată luna iunie a acestui an, cu ocazia lucrărilor Consorţiului Universitaria reunit la Cluj, conferinţa va fi organizată pe domenii, la nivelul fiecărei universităţi din Consorţiu.

Evenimentul găzduit de UBB va fi organizat de Institutul de Studii Doctorale cu sprijinul Facultăţilor de Psihologie şi Științe ale Educaţiei, Stiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Educaţie Fizică şi Sport, Sociologie şi Asistenţă Socială, Teologie Ortodoxă şi va reuni 82 de doctoranzi în domeniile Sociologie, Ştiinţele comunicării, Psihologie şi Știinţe ale Educaţiei, Filologie, Teologie, precum şi 20 de cadre didactice din domeniul ştiinţelor socio-umane.

Din Consorţiul Universitaria fac parte Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, ale căror conduceri se reunesc periodic pentru a dezbate problemele punctuale ale sistemului universitar românesc, dar şi strategii de dezvoltare.  Rezoluţiile şi propunerile concrete rezultate în urma discuţiilor specialiştilor din universităţi sunt transmise Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru a putea constitui un punct de pornire pentru dezbatere şi analiză.

Comments

comments

SHARE
Previous articleProgramul Rabla Clasic, suplimentat cu 198 de milioane de lei
Next articleClujul continuă să atragă noi investiții
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

thirteen − two =