Biobază de 30 de milioane de lei în Pădurea Hoia. USAMV va deschide baza pentru public, sub forma unui parc zoo. Acolo va fi cel mai mare acvariu din Transilvania

Trimite și altora

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj își va reamenaja baza pe care o deține în Pădurea Hoia. Pe cele 35 de hectare va amenajată inclusiv o zonă în care vizitatorii biobazei vor putea interacționa cu animalele, așa cum se întâmplă în parcurile zoologice din Occident. Tot acolo va fi amenajat și cel mai mare acvariu din Transilvania, care va include și pești exotici și autohtoni. Banii care vor fi investiți, aproximativ 30 de milioane de lei, provin din fondurile europene.

Biobaza Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Pădurea Hoia are o suprafață de 35 de hectare și conține cinci clădiri vechi. Acestea vor fi reabilitate și modernizate, iar în plus vor fi ridicate alte 23 de clădiri. Acestea vor cuprinde spații pentru creșterea animalelor, zone pentru cercetare științifică și pentru activități didactice, dar și zone în care vizitatorii vor putea interacționa cu animalele. Clădirile vor găzdui bizoni, zimbri, bivoli, căprioare, nutrii, veverițe, păuni, dar și cai, ponei, vaci, oi, capre, iepuri sau păsări de curte. ”Proiectul arată deschiderea universității clujene spre comunitate”, spune prorectorul USAMV, Adrian Oros.

Realizarea acestui proiect va aduce un mare plus comunității, spune Ana Luca de la revista Transylvania Today.

Valoarea proiectului este de 30 de milioane de lei, din care cofinanțarea oferită de universitatea clujeană este de 3 la sută. Proiectul trebuie finalizat până la finalul anului 2020. Deschiderea biobazei este importantă pentru clujeni în condițiile în care în oraș nu există o grădină zoologică. În județ mai există un parc zoologic în Sălicea, precum și o grădină zoologică la Turda, care este închisă de mai mulți ani din cauza unor lucrări de reamenajare.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY