„Duminică, în ziua de 27 Februarie 1921, a avut loc la București nunta A.S.R. principesa Elisabeta a României cu Prințul moștenitor de tron al Greciei, George.
„Cea mai frumoasă domniță dintre domnițele lumii, născută și crescută în legea creștinească și graiul românesc, părăsește de-acum șesurile roditoare și munții împăduriți ai României și pleacă alături de cel menit de soartă spre altă țară, unde înfloresc portocalii și lămâii, și unde valurile mării albastre, venind din larguri, își sfarmă puterea de țărmuri.
Ne pare rău că floarea cea mai frumoasă e smulsă din grădina noastră. Se va cunoaște multă vreme locul ce rămâne gol.
Toți suntem mândri, că o țară puternică și vitează și-a ales Stăpâna de mâine din țara noastră. Aceasta înseamnă că țările străine pun temei pe puterile noastre, căci de obicei legăturile de prietenie între diferite țări sunt consfințite și pecetluite de legăturile de familie între domnitorii lor.
Cu ocazia căsătoriei domniței Elisabeta, M.S. Regele a dăruit 300.000 lei pentru ajutorarea orfanilor de război sau pentru înzestrarea a 300 fete sărace, iar A.S. Regală principesa Elisabeta a dăruit alte 300.000 Bibliotecii studenților „Fundația Universitară Carol I”, din care se va susține câte o studentă la fiecare universitate din România. Nu sunt acestea primele daruri, pe cari familia regală le-a făcut pentru ajutorarea celor lipsiți și săraci. Îndată după isprăvirea războiului am văzut pe M.S. Regele Ferdinand cum cel dintâi dăruiește toate pământurile Sale țăranilor, ca o pildă și ca un început al împărțirii pământului între cei ce îl muncesc, și care nu mai poate întârzia.
Recunoștința și dragostea noastră deplină înfășură această familie domnitoare.
Cu ocazia marei sărbătoriri a nunții toată Capitala țării trăia în aerul unei mari sărbători. Pe fiecare casă, la fiecare fereastră fluturau steagurile românești și grecești, iar pânzele lor împreunate de vânt însemnau frăție, ce se face între aceste două popoare.
Valuri de lume umpleau strada pe unde perechea princiară venea de la Mitropolie, unde se săvârșise cununia religioasă, zeci și sute de mii de pălării se agitau în aer și o furtună de glasuri urca în văzduhuri, urând noilor căsătoriți fericirea. Ochii erau umezi de lacrimi, piepturile se ridicau și se strângeau în vreme de perechea princiară trecea spre palatul regal.
Ospățul n-a fost cum se spune în povești, ca să țină 40 de zile și 40 de nopți încheiate. Vremurile acelea s-au îngropat de mult. La banchetul care a avut loc, afară de trimișii țărilor străine, au luat parte membrii guvernului și foștii prim-miniștrii.
Și acum, când pleci, scumpa noastră domniță, în afară de fericirea care ți-o dorim, te rugăm să nu ne uiți. Să-ți rămână vecinic în suflet cuibul de la Sinaia, Castelul <<Pelișor>>, lanurile noastre mănoase, munții noștri falnici pentru apărarea cărora ai suferit în timpul pribegiei noastre din Moldova”. [„Glasul Libertății”, Anul I, nr.8, Cluj, 2 aprilie 1921].
