Banca Mondială – Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare va asigura asistența tehnică necesară în vederea elaborării PATJ prin intermediul mai multor activități.
Urmează, astfel, a fi elaborate zece studii de fundamentare în domenii precum cadrul natural, zonele naturale protejate și mediul, populația, rețeaua de localități, resursele naturale şi economia, transporturile şi căile de comunicație, echiparea tehnico-edilitară a teritoriului, patrimoniul cultural, riscurile naturale, planificarea teritoriului în contextul politicilor şi strategiilor europene și analiza impactului social.
Banca Mondială va acorda asistență Consiliului Județean pentru elaborarea unei Strategii de Dezvoltare Teritorială a Județului
Acordul urmează să fie încheiat pe o durată de 25 de luni de la data intrării în vigoare, cu posibilitatea de a fi prelungit prin voința părților. Valoarea acestuia este de 630.000 euro.