Organizatorii Someș Delivery și inițiatorii unei petiții pentru curățarea malurilor Someșului Mic cer o dezbatere publică săptămâna următoare, ca prim pas în rezolvarea crizei gunoielor din Florești. Dezbaterea va avea loc sub formatul unei mese rotunde, joi, 25 iulie, de la ora 16:00, la Casa Tranzit, Sala Studio, chiar pe malul Someșului din centrul Clujului. Sunt așteptați la dezbatere: Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Horia Șulea, primarul comunei Florești, reprezentanți ai Apelor Române, Gărzii de Mediu, Companiei de Apă Someș, Consiliului Județean Cluj, Hidroelectrica, specialiști în domeniu și societatea civilă. Anunțul aparține organizatorilor. Deocamdată, autoritățile nu au confirmat participarea la masa rotundă.
“Considerăm impetuos aducerea la aceeași masă, într-un proces eficient și transparent, a instituțiilor cu atribuții în administrarea Someșului pentru găsirea unor măsuri eficiente de rezolvare a problemei și apoi menținerea unor standarde de protejare a cursului de apă… Nu mai e o problemă doar a floreștenilor, a devenit o problemă a clujenilor care sunt vădit nemulțumiți”, a declarat Marius Moga, coordonator al proiectului Someș Delivery.
La finalul celei de-a 5-a ediții Someș Delivery, pe fondul campaniilor de igienizare și al indignării în rândurile societății civile vizavi de starea insalubră a malurilor râului, organizatorii au inițiat o petiție pe platforma Declic prin care cer primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc și lui Horia Șulea, primarul comunei Florești să igienizeze de urgență malurile Someșului și să găsească soluții pentru prevenirea redepozitării gunoiului care amenință sănătatea clujenilor și floreștenilor.
Acestui demers i s-a alăturat și campionul olimpic, Ivan Patzaichin, care a fost prezent la evenimentul Someș Delivery și a navigat cu canotca alături de participanți. El a semnat astăzi petiția și a încurajat fanii săi să semneze la rândul lor, prin următorul mesaj de susținere: “Nu putem ține apele curate până nu găsim soluțiile ÎMPREUNĂ. Adică autorități, cetățeni și organizații. Și, după ce le găsim, să ajutăm să fie cunoscute de toți și să le aplicăm, fiecare dintre noi”, a spus pe pagina sa de Facebook.