Cercetătorii de la Centrul de Sănătate Publică și Politici în Sănătate, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, au derulat un studiu referitor la impactul asupra sănătății oamenilor a înlocuirii produselor din carne cu produse de origine vegetală. Studiul realizat de reprezentanții centrului clujean a avut loc în orașul sălăjean Șimleul Silvaniei. Concluziile studiului arată că, în această perioadă de post, soia este cel mai potrivit înlocuitor al cărnii.
În timpul postului, din motive religioase, foarte multe persoane renunță în mod voluntar la consumul de carne. Organismul uman însă resimte nevoia de proteine, de aceea, directorul Centrului de Sănătate Publică și Politici în Sănătate din cadrul Universității Babeș-Bolyai, medicul Răzvan Cherecheș, a inițiat un proiect de cercetare, la care au participat și studenții săi. Proiectul arată că proteinele oferite de soia pot suplini proteinele de origine animală, spune una dintre participantele la proiect, Fulga Lazar.
Prin intermediul acestui proiect, studenții încearcă să îi determine pe oameni să consume în această perioadă produse din soia, spune o altă participantă, Magda Odobescu.
Cercetarea mai arată că sursa de proteine reprezentată de soia trebuie completată cu alte produse vegetale, mai ales fructe și legume proaspete, care să ofere organismului nutrienții necesari pentru o bună funcționare.