Studenții facultății clujene au fost implicați în ultimii ani în mai multe campanii de comunicare care promovau o atitudine responsabilă față de mediu. De aceea, conducerea facultății a decis să le facă studenților o ofertă originală: pentru fiecare notă de 10, voluntarii vor planta un copac. Ideea a fost bine primită de studenți.
Studenții spun că oferta chiar funcționează și că se simt stimulați să învețe.
Aceasta nu este prima campanie de acest fel. În urmă cu câțiva ani, Primăria planta câte un copac pentru fiecare copil nou-născut în Cluj-Napoca.