Via Cluj TV: Ce tronsoane de autostradă vor fi finalizate în Transilvania anul acesta

Trimite și altora

Mai multe tronsoane de autostradă vor fi gata în acest an în Transilvania, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode. El a declarat că una dintre prioritățile sale va fi Autostrada Transilvania. Ministrul Lucian Bode afirmă că cei 5,3 kilometri de la granița cu Ungaria, de pe sectorul Borș – Biharia, vor fi gata în următoarele luni. De asemenea, el speră ca instanțele de judecată să soluționeze rapid contestația pentru tronsonul dintre Biharia și Chiribiș, potrivit ViaCluj.tv.

În afară de aceste tronsoane, pe cel dintre Chiribiș și Suplacu de Barcău, Ministerul Transporturilor a decis reluarea licitației, care fusese câștigată de o firmă din Croația, care a intrat în procedură de faliment. Urmează întocmirea studiilor de fezabilitate și a procedurii de licitație pentru tronsonul Suplacu de Barcău – Nușfalău. Lucian Bode dorește să mențină același ritm de atribuire a contractelor și pentru tronsoanele de autostradă dinte Nușfalău și Nădășelu. El spune că singurul tronson care va necesita mai mult timp pentru atribuire este tunelul pe sub Meseș, din apropierea Zalăului, pentru că acesta este o lucrare mai complexă. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, dorește ca în luna martie să fie scoase la licitație tronsoanele dintre Nușfalău și Nădășelu, în timp ce tunelul Meseșului ar putea fi scos la licitație în luna iunie. Tot în acest an, ar putea fi dat în folosință tronsonul autostrăzii dintre Iernut și Chețani. Lucrările la tronsonul Chețani – Câmpia Turzii sunt în întârziere, din cauza unor probleme juridice pe care le-a avut antreprenorul. Ministrul Lucian Bode a mai declarat că vor fi date în folosință și ultimele două tronsoane din autostrada Turda – Sebeș.

Comments

comments

SHARE
Previous articleCum vrea ministrul Adrian Oros să reducă deficitul comercial al României
Next articleBNR a lansat o monedă dedicată Operei Naționale Române din Cluj
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

thirteen − five =