Analiză: Criza a accelerat digitalizarea companiilor

Trimite și altora

Criza provocată de coronavirus a accelerat digitalizarea companiilor. Acest proces va continua și mai mult, în condițiile în care digitalizarea reprezintă șansa unor companii de a supraviețui, în timp ce pentru altele reprezintă accesul la noi piețe și la noi nișe de public. 

Iată o analiză realizată de specialiștii companiei Plant an App:

Fiecare companie este unică și digitalizarea trebuie să se plieze pe nevoile și capacitățile acesteia. Totuși, sunt zone și scenarii de utilizare în care nevoile sunt comune la nivelul tuturor organizațiilor. Un exemplu este lucrul la distanță, unde e importantă comunicarea internă și cea externă. La fel de importante sunt și organizarea și optimizarea fluxurilor de informații, dar și managementul documentelor și operațiunilor. Toate acestea sunt nevoi puternice în rândul companiilor în care angajații nu se pot deplasa la birou și pot fi digitalizate ușor, mai ales că există deja multe soluții oferite într-un regim SaaS (Software as a Service).

Plant an App și-a construit activitatea în jurul conceptului low-code, prin care pot fi dezvoltate rapid și eficient aplicații și pot fi astfel ajutate companiile în procesul de digitalizare. Deși low-code ca instrument poate fi de ajutor oricărui programator și oricărei companii, există trei zone concrete în care se poate dovedi salvator.

Primul este digitalizarea și automatizarea proceselor manuale. Fie că este vorba de procesul de recrutare a unui nou angajat, fie că este cel de administrare a relației cu clienții sau de fluxuri de aprobare, low-code este potrivit pentru a crea cadrul, a automatiza procesele, a integra tehnologia necesară fluxurilor complexe. Apoi, e vorba de aplicații care lucrează cu date, de la managementul Inventarului, CRM (Customer Relationship Management) și până la aplicații de HR și chiar financiar. Nu în ultimul rând, e componenta de prototipare prin care pot fi construite variante minime viabile ale unor aplicații importante cu scopul de a testa sau experimenta înainte de a dezvolta produsul propriu-zis.

De ce digitalizarea se poate dovedi crucială, mai ales într-o situație de criză

Plant an App a structurat strategia de acțiune pentru digitalizare în criză pe cinci piloni care pot reprezenta fundația unei companii și după perioada mai dificilă.

Primul pas: poate exista mai multă deschidere. În general, adoptarea de noi tehnologii nu este primită cu brațele deschise de către toți angajații unei companii. În timpul, dar și după această perioadă de izolare socială, companiile și angajații vor avea o percepție mai pliată pe nevoile de digitalizare din business. Apoi, e o perioadă bună de concentrare. Pot fi astfel evidențiate aspectele strategice ale business-ului, iar digitalizarea este un suport pentru multe inițiative.

Un aspect important într-o situație de criză este descoperirea de noi surse de potențial. Cel mai bun exemplu este din retail, unde mulți jucători încă se bazează doar pe canale tradiționale. Însă, în situația curentă, au fost nevoiți să își deschidă modelul de business spre online. Un alt exemplu e din industria produselor de lux, unde jucătorii acesteia nu luau în considerare această opțiune din cauza unui model de business dezvoltat în jurul unei distribuții fizice și a interacțiunilor fizice cu clienții. Totuși, o situație de criză duce la explorarea altor opțiuni. Astfel ajunge la costul de oportunitate. Un business care nu face pași spre digitalizare în această perioadă se expune unui risc major. Un business pus pe pauză e mai aproape de eșec decât un business care funcționează la turație redusă.

Nu în ultimul rând, digitalizarea este o formă de avantaj competitiv. Într-o situație de criză, decalajul de performanță între companiile digitalizate și cele care nu au făcut încă pași în această direcție devine și mai pronunțat. Astfel, accelerarea procesului de digitalizare, prin resurse care pot conduce rapid la un rezultat eficient, se poate dovedi un pariu câștigător pe termen lung.

3 beneficii pe care le aduce tehnologia low-code

  • să se adapteze imediat la schimbări — mediul curent e definit de multă incertitudine și multe schimbări în modul de lucru al companiilor și angajaților
  • să lanseze rapid în producție noi aplicații — produse software noi pot fi construite de până la 20 de ori mai rapid decât în cazul procesului tradițional de dezvoltare. De asemenea, low-code ajută cu experimentarea și testarea de noi soluții într-o manieră mult mai agilă decât în mod normal
  • să folosească resurse pe care le au deja — o platformă low-code poate implica oameni din întreaga organizație în procesul de construire a aplicațiilor de business. Pe de o parte susține colaborarea și eficiența de dezvoltare, pe de altă parte reduce dependența de furnizori și soluții externe. Acest aspect duce și la bugete mai previzibile și proiecte eficiente

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

20 + sixteen =