Toate universitățile clujene au creat sisteme de admitere on-line. Acestea permit candidaților să se înregistreze pe site-ul facultății dorite, precum și să își încarce actele care dovedesc faptul că au dreptul să urmeze cursurile universitare. Pentru a gestiona procesul de admitere, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai sunt utilizate și resurse precum un supercalculator cumpărat pentru a fi folosit în principal pentru cercetare științifică, spune decanul Răzvan Mustață.
Alte facultăți, precum cea de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, au organizat și admiterea clasică, însă cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, spune decanul Roxana Vidican.
Universitățile clujene oferă studii în limbile română, maghiară, germană, engleză și franceză. Câteva mii de studenți provin din străinătate. Cvasitotalitatea acestora a recurs la admiterea on-line.