Un pod nou în Jichișu de Jos

Trimite și altora

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat autorizația de construire în vederea executării lucrărilor de intervenție în primă urgență care vizează construirea unui pod nou în localitatea clujeană Jichișu de Jos, pe drumul județean 161D, la poziția kilometrică 2+555, peste Valea Seacă.

Necesitatea de a demola podețul existent și de a construi un pod nou, pe același amplasament, este confirmată de nota tehnică realizată de experți și procesele verbale întocmite de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj privind constatarea și evaluarea pagubelor produse în comuna Jichișu de Jos, în urma fenomenelor hidrometeorologice din vara anului curent. Podețul pe grinzi prefabricate din beton armat, în lungime de 5 metri și cu o lățime de 4,5 metri, a suferit o serie de degradări semnificative, în special la nivelul structurii de rezistență a infrastructurii, dar și la nivelul albiei cursului de apă, care afectează structura și funcționarea podețului. În acest context, noul pod va fi construit cu un debușeu corespunzător care să asigure scurgerea apelor în regim liber de scurgere, în depline condiții de siguranță și confort pentru circulația rutieră și pietonală pe pod.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

2 × 5 =