Cum își pregătesc universitățile clujene căminele pentru revenirea studenților

Trimite și altora

Universitățile clujene s-au pregătit fiecare pentru reprimirea studenților. Cea mai mare universitate din România, Universitatea Babeș-Bolyai, are 6.700 de locuri de cazare, însă, pentru a asigura respectarea măsurilor sanitare, în căminele universității nu vor fi cazați decât 1.800 de studenți. Vor fi respectate toate regulile sanitare cunoscute, inclusiv folosirea dezinfectanților sau a măștilor în spațiile comune, spune rectorul Daniel David.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a recurs la o altă strategie. Studenții au fost împărțiți în două serii egale. Prima serie va veni în Cluj, iar 1.400 de studenți vor fi cazați în căminele universității. Aceștia vor participa la cursurile practice în clinici și laboratoare. Cea de-a doua serie va participa la cursurile teoretice on-line. La jumătatea semestrului, cele două seriii vor schimba rolurile între ele, spune rectorul Cornel Cătoi.

Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima are un singur cămin, care, potrivit rectorului Vasile Jucan, respectă toate regulile sanitare. Fiecare cameră are doar câte două locuri de cazare și baie proprie. În aceste zile, căminul va fi inspectat de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, ce vor decide regimul în care va funcționa acest cămin.

Comments

comments

SHARE
Previous articleTechcelerator și Google lansează programul de accelerare “Advancing AI”
Next articleAsfalt nou pe drumul Cuzdrioara – Rugăsești
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

1 − one =