Campania de vaccinare împotriva coronavirusului reîncepe în forță în județul Cluj, de azi. Au fost organizate 20 de centre de vaccinare, care au misiunea de a imuniza, în prima etapă, 12.500 de cadre medicale. Până acum, au fost vaccinate cadrele medicale din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și nu au existat probleme majore provocate de vaccin.
În Cluj funcționează centrul regional care asigură distribuția vaccinurilor pentru județele din Regiunea de Nord-Vest. Acesta a fost amenajat în cadrul Spitalului Militar și va deservi județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Bihor. Medicii care au fost vaccinați așteaptă cu speranță rezultatele aceste campanii, după cum afirmă medicul Diana Miclăuș de la Spitalul de Boli Infecțioase.
Până acum, în județul Cluj au venit aproximativ 30.000 de doze de vaccin pentru întreaga regiune. După ce va fi încheiată vaccinarea medicilor din județul Cluj, vor fi vaccinate 133.000 de persoane din grupele de risc, iar apoi restul populației. Vaccinarea este gratuită și voluntară.