Industria festivalurilor: Cum se adaptează organizatorii din Cluj la pandemie

Trimite și altora

Organizatorii marilor festivaluri din Cluj încearcă să se adapteze noilor condiții impuse de pandemia de coronavirus. Unii au amânat data programată inițial, alții și-au împărțit evenimentul în mai multe serii, iar alții vor explora posibilitatea admiterii participanților doar dacă aceștia s-au vaccinat ori au un teste COVID negativ.

Pandemia de coronavirus a afectat industria festivalurilor în 2020. Singurul festival muzical care a avut loc a fost Jazz in the Park. Însă acesta nu a fost organizat, ca de obicei, în luna iunie, ci în luna septembrie, în Parcul Etnografic Romulus Vuia. A fost așa-numita Tiny Edition, care a oferit un număr mic de concerte în aer liber, cu un număr mic de participanți. În acest an, organizatorii Jazz in the Park au împărțit festivalul în două evenimente. În perioada 24 – 27 iunie, va avea loc Jazz in the Park – În Tot Orașul. Vor fi organizate 40 de concerte și de evenimente cu public în aer liber, în Parcul Central, pe Aleea Stadionului, în Iulius Parc și în alte locuri din oraș. Toate concertele vor fi gratuite. În schimb, vor fi concerte cu bilete la Jazz in the Park – În Parcul Etnografic. Cea de-a doua serie de evenimente organizate de echipa festivalului este programată în perioada 3-5 septembrie.

Un alt festival care încearcă să se adapteze la condițiile de pandemie este Electric Castle. Acesta este programat în perioada 14 – 18 iulie, pe Domeniul Banffy din Bonțida. Organizatorii au anunțat nume precum Twenty One Pilots, Gorillaz sau Deftones. Toate evenimentele vor avea loc în aer liber. Este posibil ca spectatorii sau aibă acces la festival doar dacă au adeverință de vaccinare sau vor fi testați antiCOVID.

Măsuri asemănătoare ar putea fi luate și de organizatorii Untold, eveniment programat în perioada 5-8 august. Organizatorii festivalului încearcă să îi aducă la Cluj pe toți artiștii care erau programați pentru 2020. Printre ei se numără Afrojack, David Guetta sau duetul Dmitri Vegas&Like Mike.

Echipa care organizează TIFF are deja experiența festivalului de anul trecut. Absolut toate proiecțiile de film au avut loc în aer liber, în cinematograful amenajat în Piața Unirii, în campusurile universităților clujene, în curți interioare ale unor palate din centrul Clujului sau în curtea castelului Banffy din Bonțida. Inițial, cea de-a 20-a ediție a TIFF ar fi trebuit să aibă loc în intervalul 28 mai – 6 iunie, dar organizatorii au amânat festivalul pentru perioada 23 iulie – 1 august. Vor fi luate aceleași măsuri de siguranță ca și anul trecut: distanțare sociale, dezinfectare și purtarea obligatorie a măștilor.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY