Consiliul Județean Cluj a semnat contractul pentru reabilitarea, cu bani europeni, a Castelului Banffy din Răscruci

Trimite și altora
Consiliul Județean Cluj a semnat marți, 2 martie 2021, contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a imobilului-clădire Castel Banffy și a parcului-monument din localitatea clujeană Răscruci.
Lucrările de restaurare și conservare a Castelului Banffy, în valoare de  27.670.836 lei fără TVA, au un termen de finalizare de maxim de 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere.
Din cuantumul total al investiției, 19.526.036 lei reprezintă suma lucrărilor finanțate din fonduri europene ca urmare a proiectului câștigat de forul administrativ județean în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
“Ne dorim ca lucrările să înceapă în cel mai scurt timp posibil, astfel încât acest obiectiv cultural să poată fi valorificat la potențialul său maxim. Deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg va crește atractivitatea întregii zone, din punct de vedere turistic, și va asigura, implicit, un plus de bunăstare”, a menționat președintele CJ Cluj, alin Tișe.
Consiliul Județean urmărește prin intermediul proiectului punerea în valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea destinației castelului în Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare și dotare.
În final, va fi amenajat un Centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj, prin restaurarea clădirii și a zonei aferente, cu realizarea unor funcțiuni care să permită organizarea de evenimente culturale precum și vizitarea de către publicul larg.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

five × three =