Arta creată la Cluj, tot mai bine cotată la nivel internațional

Trimite și altora

Piața de artă din Cluj se dezvoltă rapid. Și aceasta pentru că artiștii plastici din Cluj sunt tot mai bine cotați la nivel internațional, iar nume precum Nicolae Maniu sau Adrian Ghenie stârnesc interes în întreaga lume.

Școala de artă din Cluj este tot mai apreciată la nivel internațional. Publicații precum Huffington Post au inclus Clujul pe lista orașelor în care este creată arta viitorului, iar redactorii unor ghiduri de călătorie precum Lonely Planet ori The Calvert Journal recomandă turiștilor să viziteze centre culturale precum Fabrica de Pensule. De un mare prestigiu se bucură pictorii tineri. Cel mai cunoscut dintre ei a devenit Adrian Ghenie, însă sunt mulți artiști valoroși, spune fostul rector al Universității de Artă și Design, profesorul Ioan Sbârciu.

Performanțele tinerilor artiști sunt întemeiate pe munca generațiilor mai vechi. Unii dintre pictorii de valoare le-au fost profesori tinerilor ale căror lucrări sunt cotate la sute de mii sau chiar milioane de euro, mai spune Ioan Sbârciu.

Nu doar școala de pictură de la Cluj se bucură de tot mai multă apreciere, ci și munca artiștilor ceramiști, a sculptorilor sau a graficienilor. Experții în economie afirmă că, în acest context, arta creată la Cluj merită să fie cumpărată nu doar pentru valoarea estetică, ci și pentru că reprezintă un plasament financiar foarte bun.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY