Vinurile românești recâștigă tot mai multe piețe internaționale, pentru că producătorii de vin și-au schimbat modul în care se promovează. Timp de zeci de ani, mai ales în perioada comunistă, România era cunoscută pentru vinurile sale ieftine. Acum, România este cunoscută mai ales pentru vinurile sale de bună calitate.
România se numără printre cei mai importanți producători de vin din Uniunea Europeană. În ultimii 30 de ani, importante suprafețe cultivate cu viță-de-vie au fost replantate, iar producătorii de vin au început să colaboreze cu specialiști de talie internațională pentru a ridica și calitatea vinificării. Acest lucru se regăsește în calitatea vinului livrat, spune somelierul Marian Timofti.
Victor Bostan este reprezentantul unui grup de firme care deține podgorii deopotrivă în Republica Moldova și în România. Una dintre aceste podgorii, Purcari, a obținut eticheta de Furnizor Oficial al Casei Regale a Marii Britanii și pe cea de Furnizor Oficial al Casei Regale a României, iar vinurile se bucură de tot mai multă apreciere pe plan internațional, spune Victor Bostan.
Podgoriile din Transilvania au început, la rândul lor, să producă vinuri albe diverse și de o calitate foarte bună, spune reprezentantul unei podgorii din Podișul Târnavelor, Villa Vinea, Mircea Matei.
Potrivit statisticilor oficiale, România se află pe locul 7 în Uniunea Europeană după criteriul suprafeței cultivate cu viță-de-vie și pe locul 8 după cantitatea de vin produsă.