Produsele fermierilor din jurul Clujului pot fi cumpărate la târgurile sau piețele organizate periodic, dar și în cadrul unor evenimente precum Produs de Cluj. De asemenea, ele pot fi găsite și în magazinele Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Producătorii de alimente se bucură de creșterea interesului cumpărătorilor.
Și băuturile locale se bucură de trecere. Așa ar fi vinurile de Târnave, pălinca de Maramureș sau cidrul produs în nordul Transilvaniei, spune unul dintre producătorii de cidru, Sergiu Mureșan.
În medie, produsele alimentare ale fermierii și de artizanii locali sunt mai scumpe cu până la 10 la sută față de cele obținute cu mijloace industriale. Calitatea produselor locale este, însă, mult mai ridicată.