ClujToday: Proiectul extinderii Parcului Etnografic din Hoia înaintează cu pași repezi

Trimite și altora

Consiliul Județean (CJ) Cluj a finalizat documentația de urbanism necesară emiterii autorizației de construire pentru proiectul care vizează revitalizarea și extinderea Parcului Etnografic ”Romulus Vuia” din Hoia, o investiție în valoare totală de circa 12 milioane de euro.

Proiectul de revitalizare a primului muzeu etnografic în aer liber din România este rezultatul concursului internațional de soluții inițiat de Consiliul Județean Cluj, demers care a urmărit găsirea celor mai bune idei de valorificare a patrimoniului cultural muzeal.

„𝘐𝘯 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵 𝘮𝘰𝘮𝘦𝘯𝘵, 𝘢𝘴𝘵𝘦𝘱𝘵𝘢𝘮 𝘴𝘢 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪𝘮 𝘶𝘭𝘵𝘪𝘮𝘦𝘭𝘦 𝘢𝘷𝘪𝘻𝘦 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘊𝘰𝘮𝘪𝘴𝘪𝘢 𝘥𝘦 𝘮𝘰𝘯𝘶𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘴𝘪 𝘐.𝘚.𝘜., 𝘢𝘴𝘵𝘧𝘦𝘭 𝘪𝘯𝘤𝘢𝘵 𝘴𝘢 𝘳𝘦𝘶𝘴𝘪𝘮 𝘵𝘳𝘢𝘯𝘴𝘮𝘪𝘵𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘪𝘯𝘵𝘳𝘦𝘨𝘪𝘪 𝘥𝘰𝘤𝘶𝘮𝘦𝘯𝘵𝘢𝘵𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘶𝘵𝘰𝘳𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦 𝘗𝘳𝘪𝘮𝘢𝘳𝘪𝘦𝘪 𝘮𝘶𝘯𝘪𝘤𝘪𝘱𝘪𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘊𝘭𝘶𝘫-𝘕𝘢𝘱𝘰𝘤𝘢. 𝘚𝘶𝘯𝘵𝘦𝘮 𝘪𝘯𝘤𝘳𝘦𝘻𝘢𝘵𝘰𝘳𝘪 𝘤𝘢 𝘱𝘢𝘯𝘢 𝘭𝘢 𝘪𝘯𝘤𝘦𝘱𝘶𝘵𝘶𝘭 𝘭𝘶𝘯𝘪𝘪 𝘴𝘦𝘱𝘵𝘦𝘮𝘣𝘳𝘪𝘦, 𝘥𝘶𝘱𝘢 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘵𝘦𝘩𝘯𝘪𝘤, 𝘴𝘢 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘮 𝘭𝘢𝘯𝘴𝘢 𝘥𝘦 𝘧𝘢𝘤𝘵𝘰 𝘭𝘪𝘤𝘪𝘵𝘢𝘵𝘪𝘢 𝘥𝘦 𝘦𝘹𝘦𝘤𝘶𝘵𝘪𝘦 𝘢 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘶𝘪 𝘪𝘮𝘱𝘰𝘳𝘵𝘢𝘯𝘵 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵 𝘥𝘦 𝘦𝘹𝘵𝘪𝘯𝘥𝘦𝘳𝘦 𝘢 𝘗𝘢𝘳𝘤𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘌𝘵𝘯𝘰𝘨𝘳𝘢𝘧𝘪𝘤 𝘤𝘶 𝘤𝘤𝘢. 30 𝘥𝘦 𝘩𝘦𝘤𝘵𝘢𝘳𝘦”, susține președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Contractul de proiectare tehnică a fost atribuit unei firme de arhitectură clujene, care a convins juriul cu o soluție inovatoare, capabilă să transforme Parcul Etnografic într-un obiectiv extrem de atractiv pentru desfășurarea de activități culturale, evenimente, expoziții, târguri și festivaluri tradiționale, dar și pentru vizite în familie și pentru iubitorii activităților în aer liber.

Concret, dintre obiectivele de investiții care se vor realiza aici amintim: un centru de vizitatori, un sat de vacanță compus din case în stil tradițional și ateliere de meșteșuguri, respectiv un centru administrativ. De asemenea, cu acest prilej, va fi amenajată și „Pădurea-Parc” Hoia, prima etapă a proiectului fiind deja finalizată odată cu amenajarea pajiștii estice și plantarea primilor copaci din cei peste 1200 prevăzuți. Tot aici vor fi amenajate promenade, un bike-park, un parc canin, locuri de joacă pentru copii, etc.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

16 − 16 =