Echipamente medicale de circa 6 milioane de lei pentru 4 spitale clujene

Trimite și altora

Consiliul Județean (CJ) Cluj a recepționat 96 de noi echipamente medicale de înaltă tehnologie. Acestea au ajuns deja la trei dintre spitalele din subordine, respectiv Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Urgență pentru Copii și Spitalul de Recuperare, precum și la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, unitate sanitară subordonată Ministerului Sănătății.

Valoarea celor 96 de aparaturi și echipamente medicale este de 5.995.397 de lei. Acestea au fost cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean și care vizează consolidarea capacității județului în gestionarea crizei sanitare COVID-19.

„Este o nouă etapă din cadrul unei investiții extrem de consistente din punct de vedere financiar, prin care am reușit să dotăm cu aparatură ultraperformantă patru dintre spitalele clujene. Tehnologia modernă de care aceasta dispune va contribui la optimizarea actului medical și la oferirea celor mai bune servicii persoanelor spitalizate”, a precizat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

La Spitalul de Pneumoftiziologie au fost livrate un videolaringoscop, un dispozitiv extra-pulmonar de susținere a funcției pulmonare, patru paturi de terapie intensivă pentru îngrijirea pacientului critic, un electrocardiograf Holter EKG/TA, un dispozitiv de asistență pulmonară intervențională și decarboxilare, 27 de dispozitive medicale pentru ventilația non-invazivă și două injectomate.

De asemenea, în dotarea spitalului au mai intrat trei pompe automate de administrare a alimentației enterale, două pompe volumetrice automate, un ecograf portabil, un dispozitiv pentru stimularea electrică transcutanată nervoasă, un analizator automat de biochimie, două lămpi UV bactericide pentru sterilizarea încăperilor, nouă perne antidecubit, două scaune cu funcții care asigură confortul persoanelor cu dizabilități, șase cărucioare pentru diverse întrebuințări și două dulapuri pentru depozitarea materialelor sanitare.

La Spitalul de Copii au ajuns un endoscop pentru realizarea endoscopiilor intervenționale, un autoclav, o centrifugă de laborator și două aspiratoare chirurgicale.

Spitalul de Recuperare beneficiază de un echipament radiologic mobil digital cu rețea integrată de stocare și transmitere imagini, prevenire și sistem de gestionare a pandemiei COVID-19, un stativ vertical pentru radiografii pulmonare, un aparat de sterilizare cu abur, două luminometre pentru teste de sanitație și un sistem microbiologic automat de identificare și antibiogramă.

Nu în ultimul rând, la Institutul de Urologie și Transplant Renal au fost livrate un aparat de anestezie de înaltă performanță, un videolaringoscop cu set de intubație dificilă, patru laringoscoape, un dispozitiv de compresie intermitentă, două aspiratoare de secreții și 10 injectomate.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY