Cereri de finanțare pentru 17 investiții din infrastructura rutieră a Clujului

Trimite și altora

Reunit în ședință ordinară joi, 28 octombrie 2021, Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat cererile de finanțare și devizele estimative pentru nu mai puțin de 17 investiții în infrastructura rutieră a județului.

Aceste documentații sunt necesare pentru a include respectivele obiective pe lista proiectelor care urmează să primească finanțare prin intermediul Programului național de investiții „Anghel Saligny”.

Astfel, Consiliul Județean Cluj a inclus în lista proiectelor propuse pentru finanțare nerambursabilă prin Programul „Anghel Saligny” 17 obiective de infrastructură, din care 13 drumuri județene și patru poduri.

Valoarea totală cumulată a lucrărilor propuse a se realiza este, conform devizelor aprobate, de 461.269.742 de lei, în această sumă fiind incluse și cheltuielile aferente proiectării. Din această valoare, peste 96%, respectiv 444.820.236 lei, este alocată modernizării celor 13 drumuri județene, a căror lungime totală cumulată este de cca. 134 de km.

„𝐼𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎𝑡 𝑑𝑢𝑝𝑎 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑏𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑖𝑛 𝐺𝑢𝑣𝑒𝑟𝑛 𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚 𝑛𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑎𝑚 𝑑𝑒𝑚𝑎𝑟𝑎𝑡 𝑜 𝑎𝑛𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎 𝑎 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑚𝑎𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑒 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑓𝑟𝑎𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎, 𝑝𝑟𝑒𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒𝑟𝑎𝑚𝑏𝑢𝑟𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎. 𝐷𝑒𝑐𝑜𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑏𝑢𝑔𝑒𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑎𝑡 𝑎 𝑐ℎ𝑒𝑙𝑡𝑢𝑖𝑒𝑙𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑎𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑜𝑟 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑡𝑖𝑖 𝑝𝑟𝑖𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑟 𝑐𝑟𝑒𝑎 𝑢𝑛 𝑖𝑚𝑝𝑎𝑐𝑡 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑣𝑜𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑏𝑢𝑔𝑒𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑖𝑙𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡𝑒𝑎𝑛, 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎𝑛𝑑𝑢-𝑛𝑒 𝑠𝑎 𝑒𝑐𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑠𝑖𝑚 𝑝𝑒𝑠𝑡𝑒 90 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑙𝑖𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑑𝑒 𝑒𝑢𝑟𝑜, 𝑏𝑎𝑛𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑜𝑡 𝑓𝑖 𝑓𝑜𝑙𝑜𝑠𝑖𝑡𝑖 𝑖𝑛 𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑙𝑢𝑗𝑒𝑛𝑖”, susține președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

În ceea ce privește valoarea finanțării nerambursabile solicitate prin programul național de investiții, aceasta este de 447.734.665 lei. Pentru realizarea lucrărilor, Consiliul Județean Cluj va asigura partea de cofinanțare care îi revine, respectiv 13.535.077 lei.

Drumuri județene:

1. DJ 150 Chesău – Pălatca, între km. 44+800 și 48+800 (4 km)
2. DJ 103M Vâlcele – Rediu – Aiton, între km. 0+000 și 3+937, respectiv între km. 6+000 și 8+405 (6,342 km)
3. DJ 161 Diviciorii Mici – Habadog, între km. 5+500 și 8+000 (2,5 km)
4. DJ 107J Săvădisla (DJ107M) – Finișel – Plopi (DJ 107N), între km 0+000 și 11+200 (11,2 km)
5. DJ 107R Cluj-Napoca – Sălicea – Ciurila – Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel – Băișoara – Muntele Băișorii, între km. 8+300 și 47+350 (39,05 km)
6. DJ 103G Cheile Turzii – Săndulești, între km. 30+935 și 34+920 (3,985 km)
7. DJ 103G limită jud. Alba – Podeni – Moldovenești, între km. 13+300 și 27+213 (13,913 km)
8. DJ 105T Săliștea Veche – Berindu, între km. 14+447 și 19+863 (5,416 km)
9. DJ 107N Valea Ierii – Plopi – Gura Râșca, între km. 14+400 și 28+408 (14,408 km)
10. DJ 109S Deușu – Borșa, între km. 0+000 și 14+284 (14,284 km)
11. DJ 161C Corneni – Pintic, între km. 13+000 și 17+718 (4,718 km)
12. DJ 182F Mănășturel – Valea Gârbăului – Gârbăul Dejului, între km. 0+000 și 11+417 (11,417 km)
13. DJ 161A Cojocna, între km 7+100 și 9+776 (2,676 km).

Poduri:

1. Mănăstireni, pe DJ 103L, km. 0+000
2. Ciurila, pe DJ 107R, km. 17+700
3. Pâglișa, pe DJ 161, km. 30+977
4. Chiuiești, pe DJ 182E, km. 6+053

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

two × three =