Modificări în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Cluj în scopul eficientizării luptei cu pandemia

Trimite și altora

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în cadrul ședinței ordinare din data de 28 octombrie 2021, modificarea structurii organizatorice, a organigramei, a statului de funcții şi a regulamentului de organizare şi funcționare pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean.

Aceste modificări au fost necesare în vederea unei și mai eficiente lupte împotriva extinderii pandemiei, având în vedere numărul în creștere al persoanelor confirmate cu coronavirus și provocările fără precedent la care este supus sistemul medical clujean.

În acest sens, principalele modificări vizează înființarea în Secția Clinică Pneumologie I a 10 noi paturi COVID-19 și suplimentarea cu trei paturi în cadrul Compartimentului de Anestezie Terapie Intensivă – COVID-19.

De asemenea, pentru a asigura continuitatea activității medicale în cadrul secțiilor și al compartimentului ATI și pentru a organiza activitatea spitalului astfel încât acesta să răspundă prompt și eficient necesităților pacienților infectați cu coronavirus, au fost înființate 12 noi posturi, dintre care trei de asistent medical principal, două de asistent medical, trei de infirmieră, trei de îngrijitoare și unul de brancardier.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

4 × four =