Mobexpert vinde grupului CTP platforma logistică din Vidrasău

Trimite și altora

Grupul Mobexpert a decis să vândă grupului internațional CTP platforma logistică situată în Parcul Industrial Vidrasău, din județul Mureș. Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită. Mobexpert va continua să funcționeze în Vidrasău, însă în calitate de chiriaș, potrivit TransylvaniaToday.ro.

În anul 2007, grupul Mobexpert a investit suma de 28 de milioane de euro pentru a-și muta toate fabricile în Parcul Industrial Vidrasău și pentru a crea o platformă logistică cu o suprafață de 12.000 de metri pătrați. Și anul trecut, omul de afaceri Dan Șucu, fondatorul Mobexpert, a vândut CTP platforma logistică pe care o deținea în apropiere de București.

Valoarea acelei tranzacții a fost de 14 milioane de euro. Mobexpert a anunțat că va rămâne un chiriaș pe termen lung al CTP. Dan Șucu a decis să vândă cele două platforme logistice pentru a reduce gradul de îndatorare al grupului pe care l-a fondat.

Mobexpert este unul dintre cei mai mari producători și comercianți de mobilă din România. Pe lângă fabricile pe care le deține în Vidrasău, grupul mai are o rețea proprie de 26 de magazine, inclusiv unul în Cluj-Napoca.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY