Intrevenții pe drumurile județene în vederea combaterii poleiului

Trimite și altora

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de marți, 11 ianuarie 2022, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, dar pe mai multe sectoare de drum circulaţia se desfășoară în condiţii specifice sezonului rece.

De asemenea, din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate în cursul nopții, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de luni, 10 ianuarie, s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 19 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin și Gilău. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 14 utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 14 drumuri judeţene, cu 6 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 92 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona Turda, în cursul zilei de luni s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 15 drumuri judeţene, cu 12 utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 11 drumuri judeţene, cu 5 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 87 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona Gherla, în cursul ultimelor 24 de ore s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 12 drumuri judeţene, cu 3 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 10 tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul ultimelor 24 de ore starea drumurilor nu a impus intervenții și nu a fost necesară folosirea de material antiderapant.

În continuare, se acţionează cu utilaje şi materiale antiderapante, inclusiv sare, pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Reamintim în acest context faptul că orice eventuală sesizare referitoare la acțiunile de deszăpezire pe drumurile județene poate fi făcută la numerele de telefon: 0725.350.028, 0264.593.806, fax: 0264.590.577, sau la adresa de e-mail: office.dadpp@cjcluj.ro.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

eleven − four =