Grupul Porsche premiază cele mai bune lucrări de licență la Informatică în limba germană

Trimite și altora

O aplicație dedicată pasionaților de lectură a câștigat competiția „MHPBigBrains, organizată de MHP – A Porsche Company pentru absolvenții programului de studii Informatică în Limba Germană a Universității „Babeș-Bolyai”. Printre temele abordate s-au numărat soluții de recunoaștere AI pentru diagnosticarea pacienților COVID, aplicații pentru mobilitate și divertisment, dar și un dispenser inteligent, cu aplicație mobilă, pentru hrănirea animalelor de companie. 

NXT LEVEL se numește aplicația dezvoltată de Horațiu Răduțiu și premiată de MHP – A Porsche Company în competiția „MHPBigBrains”. Ideea presupune o rețea de socializare online care are ca scop recomandarea și descoperirea cărților numai bune de citit, achiziționarea lor prin acces integrat la două dintre cele mai mari librării electronice din România, precum și comerțul de cărți între membrii rețelei.

În viziunea MHP Romania, tinerii studenți sunt cheia inovațiilor viitoare. O bază academică solidă, împreună cu abilități precum gândirea analitică, înclinația spre inovare și cunoștințele digitale sunt esențiale pentru reușita lor. Tocmai pentru a susține aceste calități, MHP Romania a decis să reia, în 2022, competiția MHPBigBrains, adresată studenților din ultimul an de studiu din cadrul programului Informatică cu limba de predare germană, al Facultăţii de Matematică şi Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai. 

„Mă bucur foarte mult că am putut relua competiția MHPBigBrains și, mai mult, că am putut să o organizăm live, la sediul nostru. La fiecare întâlnire de acest fel cu studenții secției germane a Facultății de Matematică și Informatică, descoperim tineri foarte bine pregătiți care ne surprind cu ideile lor, dar, mai ales, cu execuția și aplicabilitatea acestora. La fel cum, și în trecut, participanți din cadrul competiției MHPBigBrains ne-au devenit ulterior colegi în echipa MHP România, sperăm să ne reîntâlnim și de data aceasta cu tinerii pe care i-am urmărit și să-i susținem în debutul lor ca profesioniști în domeniul IT”, a declarat Alexandru Fleaca, partener asociat în cadrul MHP Romania și membru al juriului MHPBigBrains.

Printre temele abordate în lucrările prezentate în cadrul competiției MHPBigBrains s-au numărat soluții de recunoaștere AI pentru diagnosticarea pacienților COVID, aplicații pentru mobilitate și divertisment, dar și un dispenser inteligent, cu aplicație mobilă, pentru hrănirea animalelor de companie. 

„Aflat la a 5-a ediție, MHPBigBrains devine un catalizator pentru proiecte de licență cât mai bune, dar și o experiență deosebită pentru studenți. Aceștia au astfel posibilitatea de a prezenta proiectul lor de licență într-un mediu competitiv, de business, dedicat excelenței și de a fi motivați să se pregătească într-o altă logică decât cea pur academică. Ediția de anul acesta a confirmat din nou calitatea actului academic în cadrul specializării Informatica în limba germană și excelenta colaborare dintre Universitatea Babeș-Bolyai și compania MHP Romania”, a precizat Christian Săcărea, coordonatorul științific al proiectului.

Horațiu Răduțiu, creatorul aplicației câștigătoare, NXT LEVEL, și-a propus să încurajeze tinerii să investească mai mult din timpul și interesul lor în lectură. De aceea, a dezvoltat o rețea de socializare online care le permite să recomande și să descopere cărți, fie dintre cele populare la un moment dat, fie dintre cele care se potrivesc cel mai bine profilului lor de cititori. Totodată, utilizatorii au posibilitatea să le achiziționeze direct de pe cele două librării online deja integrate în aplicație sau de la alți membri ai comunității, ori să le doneze sau să facă schimburi între ei. 

„Sunt de părere că multe dintre problemele cu care ne confruntăm își găsesc cauzele în educația precară. Văd cititul ca pe o soluție prin care ne putem dezvolta din punct de vedere intelectual, ne ajută să înțelegem și să empatizăm mai bine cu lumea din jur și, în cele din urmă, să ajungem să facem lucruri mărețe. Nu cred că există cineva care să nu beneficieze de pe urma lecturii. NXT-LEVEL face ca cititul să fie mai amuzant, distractiv și provocator”, a spus Horațiu Răduțiu.

Implicarea activă a MHP Romania în formarea și susținerea noii generații de IT-iști își are bazele în 2013 când, împreună cu Porsche AG și o altă companie de IT, MHP Romania a susținut financiar înființarea primei și singurei linii de studiu de informatică în limba germană – la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” – licență și, ulterior, master. De asemenea, anual, compania oferă și stagii de practică studenților, iar procentul celor care, la finalul stagiilor de practică își găsesc un rol permanent în cadrul echipei este de peste 40%. 

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY