Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară în vederea înființării rețelelor de canalizare menajeră în satele Ghirișul Român și Chesău din comuna Mociu.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, afirmă: „Această investiție se adaugă uneia similare, finanțată de noi cu peste 1,5 milioane de lei, care prevede extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare din localitatea reședință de comună, Mociu. Ambele proiecte sunt prevăzute să înceapă în primăvara anului viitor”.
La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a salutat extinderea rețelelor de canalizare în cele două comunități locale. El a precizat că va susține inițiativele care vizează protejarea naturii și accesul locuitorilor județului Cluj la servicii publice de calitate.
În prezent, deși satele Ghirișul Român și Chesău beneficiază de un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă operat de Compania de Apă „Someș” S.A., acestea nu dispun și de rețele de canalizare corespunzătoare, pentru colectarea și transportul apelor uzate. Astfel, pentru creșterea confortului locuitorilor din cele două localități, Primăria comunei Mociu a inițiat un proiect de amenajare a unei rețele publice de canalizare.
Investiția prevede realizarea unei rețele de canalizare menajeră în lungime totală de 18,5 km, la care vor fi racordate gospodăriile din cele două sate învecinate. De-a lungul acesteia vor fi montate șase stații de pompare. Noile conducte vor fi conectate la canalizarea existentă în localitatea Mociu, unde este amplasată și stația de epurare.
În valoare totală de cca. 8.000.000 de lei, proiectul este realizat de Primăria comunei Mociu, în baza unei finanțări asigurate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.