S-a semnat proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare din Mociu

Trimite și altora

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a semnat autorizația de construire necesară demarării proiectului de extindere a rețelelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare a satului Mociu din comuna cu același nume.

În prezent, localitatea Mociu dispune de rețele de alimentare cu apă potabilă și de canalizare menajeră funcționale. Însă, datorită extinderii zonelor destinate locuirii, pe mai multe capete de străzi există gospodării care nu sunt racordate la aceste rețele.

În acest context, pentru alimentarea cu apă a tuturor locuințelor de pe raza localității Mociu care nu beneficiază de acest serviciu edilitar, rețeaua va fi extinsă pe o lungime de aproximativ 1.900 de metri. De asemenea, rețeaua de canalizare va fi extinsă și ea pe o lungime de peste 1.200 de metri. Noile conducte vor fi conectate la rețelele publice existente.

În valoare totală de 1.576.100 de lei, investiția va fi realizată de Primăria comunei Mociu. După finalizarea acesteia, rețelele vor fi preluate în sistem centralizat de către Compania de Apă Someș S.A., operator regional în cadrul căruia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar și care asigură serviciile de alimentare cu apă potabilă și distribuție a apei uzate în peste 280 de localități urbane și rurale din județele Cluj, Sălaj și Mureș.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

three × 5 =