Rețelele de apă și canalizare din Mociu se extind

Trimite și altora

Compania de Apă Someș SA, a încheiat etapa de depunere a ofertelor în vederea atribuirii contractului de extindere a rețelelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare din localitatea Mociu.

Un număr de opt operatori economici au depuse oferte pentru adjudecarea acestui contract de lucrări.

În prezent, localitatea Mociu deține un sistem public de alimentare cu apă potabilă și canalizare menajeră, gestionat de Compania de Apă Someș. Însă, pe fondul creșterii continue a numărului de locuitori, zeci de gospodării situate de-a lungul drumului județean DJ 150 și pe străzile adiacente au rămas neracordate la aceste rețele.

În acest context, Consiliul Județean și Compania de Apă Someș au luat decizia extinderii rețelei de distribuție a apei potabile pe o lungime de 1,9 km, respectiv a rețelei de canalizare pe o lungime de 1,22 km.

Estimată la o valoare de 1.576.100 de lei, investiția este finanțată de Consiliul Județean Cluj din fondul IID al Companiei de Apă Someș SA, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei pentru investiții.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY