Recepția lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă pentru câteva zeci de imobile situate pe teritoriul localității Cătina a fost efectuată.
Astfel, în această etapă au fost deja recepționați peste 4,4 km de conducte de distribuție, au fost realizate 36 de branșamente la imobile, iar toate gospodăriile branșate beneficiază de apă curentă .
Întreaga investiție realizată pe teritoriul celor două localități învecinate prevede amplasarea a cca. 20 de km de conducte de aducțiune și distribuție, construcția unui rezervor de înmagazinare a apei și a unei stații de pompare.
În valoare totală de 4 milioane de lei, lucrările sunt finanțate din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID) constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.
Lucrarea recepționată este parte a contractului de lucrări ce prevede introducerea alimentării cu apă în satul Copru și extinderea rețelei în localitatea Cătina.