Lucrări de întreținere pe drumul județean Ceaba – Cutca – Sânmărtin – DJ 109C

Trimite și altora

O serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161D Ceaba – Cutca – Sânmărtin – DJ 109C au fost demarate cu scopul de a asigura condiții normale de circulație, în deplină siguranță.

Lucrările de întreținere, în ansamblu, vizează un sector de drum în lungime de 13,455 kilometri, cuprins între km 39+912 și km 53+367. Pe sectoarele de drum unde situația va impune acest lucru, vor fi executate și lucrări de asfaltare.

Astfel, în această fază se execută lucrări constând în:
– frezarea zonelor de carosabil deteriorate;
– plombări cu îmbrăcăminți asfaltice;
– tratarea burdușirilor și a tasărilor.

De asemenea, mai sunt prevăzute operațiuni constând în:
– completarea acostamentelor;
– refacerea terasamentelor degradate;
– curățarea șanțurilor și a rigolelor;
– așternerea de covor asfaltic, pe anumite sectoare.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY