Companiile de IT din Cluj continuă să facă angajări, chiar dacă există unele firme care sunt afectate de criza mondială ce afectează acest domeniu. Compania americană Telenav a anunțat că își va închide biroul din Cluj, în care lucrează 172 de persoane, iar o companie britanică a anunțat că planifică disponibilizări. Însă persoanele concediate își vor găsi ușor noi locuri de muncă, deoarece deficitul de specialiști în IT de pe piața clujeană este de aproximativ 3.000 de posturi.
Piața de IT din Cluj este într-o restructurare accentuată. Tot mai multe companii renunță să facă outsourcing și încearcă să dezvolte software propriu. Aceste companii au nevoie de angajați buni în continuare, spune reprezentanta unei companii românești.
Există multe companii care încearcă să își recruteze angajații încă de pe băncile facultăților, prin intermediul unor stagii plătite de practică.
Potrivit unei statistici realizate de membrii clusterului Cluj IT, în județul Cluj, în domeniul IT&C lucrează aproximativ 28.500 de persoane. Industria IT din Cluj contribuie la PIB-ul României cu peste 10 miliarde de euro, arată aceeași statistică. Acest lucru înseamnă că domeniul IT a crescut cu 400 la sută în ultimii 14 ani.