Lucrările de peste 117 milioane de lei, de la Drumul Bistriței, au fost recepționate

Trimite și altora

Lucrările finanțate din fonduri europene, care au vizat modernizarea și reabilitarea drumurilor județene DJ 161G Sucutard – Palatca – Vaida Cămăraș – DN 16 și DJ 172A limită cu județul Bistrița-Năsăud – Țaga, ca părți ale Lotului 1 al Drumului Bistriței, respectiv a drumului județean DJ 161 (DN 16) Gădălin – Bonțida – DN 1C, parte componentă a Lotului 2 al Drumului Bistriței au fost recepționate.

Operațiunile au constat în:
– lucrări de modernizare a platformei drumului pe toată lungimea sectoarelor și asfaltarea acestora în două straturi, respectiv binder și strat de uzură,
– realizarea a 4,5 kilometri de consolidări;
– 11,5 kilometri de drenuri;
– 12,25 kilometri de rigolă carosabilă;
– parapete de siguranță;
– aproape 10.000 de metri pătrați de amenajări hidrotehnice;
– reabilitarea a trei poduri.

De asemenea, au fost realizate podețe transversale, accese la proprietățile situate pe raza localităților Vaida Cămăraș, Palatca, Petea, Chiriș, Sucutard și Țaga, trotuare, acostamente, canalizația tehnică destinată montării fibrei optice, serviciilor de telefonie, etc., precum și lucrări de marcaje și semnalizare rutiere.

Valoarea totală a proiectului este de 117.519.897,90 lei (TVA inclus), și a fost finanțată în proporție de 98% din fonduri europene și 2% de la bugetul județului.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY