Conf.univ.dr. Costin Lianu, președinte Inter-Bio
Este bine cunoscut faptul că negociatorii români au pus accent pe oportunitățile din sectoarele industriale și de servicii mizând să utilizeze acest acord pentru a-și diversifica sursele de aprovizionare cu resurse necesare tranziției verzi, reducând dependența de alte piețe extracomunitare sau pentru a stimula exportul de produse industriale românești. În susținerea acestei abordări, înalți oficiali invocă date potrivit cărora România a exportat către țările Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay) produse industriale în valoare de 176,5 milioane euro , pentru care s-au plătit 47,4 milioane euro taxe vamale, ceea ce va permite o stimulare a exportului românesc la această grupă de produse. Ni se spune, fără date foarte clare, că sectorul agro-alimentar românesc nu va suferi prea mult și va fi protejat. Chiar așa?
Să analizăm pe cifre cum va fi afectat numai sectorul cerealelor, nu neapărat în mod direct. Ar putea exporturile din Mercosur să afecteze exporturile noastre pe piața europeană? În primele 8 luni din 2024, România a exportat cereale și produse pe bază de cereale în valoare de 2,398 miliarde euro, cu 18% mai puțin față de anul anterior. Pe întreg anul comercial 2024/2025 (iulie 2024 – iunie 2025), exporturile totale de grâu, orz și porumb au depășit 1,94 miliarde euro (grâu: 1,24 mld. €, orz: 391 mil. €, porumb: 304 mil. €). Vom atinge aceeași performanță la export după intrarea în vigoare a acordului?
Peste tot în UE se spune că agricultura este vulnerabilă și reprezintă un „risc major”. Produsele sud-americane (carne de vită, pasăre, zahăr, cereale) ar putea inunda piața europeană la prețuri mult mai mici, deoarece producătorii din Mercosur nu sunt obligați să respecte aceleași standarde stricte de mediu și fitosanitare ca fermierii români sau sau există incertitudini privind aplicarea efectivă a clauzelor prevăzute în acord. Principalul efect resimțit de fermierii români va fi o concurență sporită pe piețele din statele membre UE unde România exportă tradițional. Deși cerealele românești vor continua să circule liber, marii importatori vest-europeni vor avea acum acces preferențial și la volume semnificative de cereale mai ieftine din Brazilia și Argentina. Acordul introduce cote tarifare preferențiale pentru cerealele din Mercosur, în special pentru porumb (care va intra cu tarife reduse sau zero). România este un exportator major de porumb în UE, iar volumele suplimentare din America de Sud vor exercita o presiune descendentă asupra prețurilor de referință la nivel european. Dacă importurile din Mercosur determină scăderea prețurilor cerealelor pe piețele europene cheie (cum ar fi Franța, Olanda sau Germania), fermierii români vor trebui să accepte prețuri mai mici pentru a rămâne competitivi. Există temeri că, odată ajunse în UE, cerealele din Mercosur ar putea fi redistribuite în interiorul pieței unice, ajungând să concureze direct cu cele românești în porturi sau centre logistice comune.
Dar și procesatorii români se vor confrunta cu riscuri majore. Pe lângă materii prime, vor intra pe piață produse procesate din America de Sud la prețuri competitive, subminând producția locală care nu are lanțuri valorice puternice pentru a absorbi șocuri externe. Mai mult, spre deosebire de marile corporații agroindustriale din Brazilia sau Argentina, fermierii mici din Europa și România nu au „economii de scară” pentru a concura la prețuri posibil de dumping. Protestatarii din multe țări, inclusiv România, avertizează că acest acord va accelera închiderea fermelor mici și va duce la declinul economic al zonelor rurale. Mai mult, în timp ce costurile lor de producție au crescut din cauza prețurilor la energie și a noilor taxe verzi, fermierii se tem că inundarea pieței cu produse ieftine va prăbuși prețurile de achiziție.
Deși România nu este cel mai mare producător european de carne de vită, industria locală a crescut semnificativ în ultimii ani, iar sectorul avicol (carnea de pasăre) a devenit unul dintre cele mai performante din agricultura românească. Contrar percepției, România a atins în 2025 recorduri istorice în exportul de carne de pasăre, depășind pragul de 100 de milioane de euro pe piețele terțe. Fermierii locali se tem că importurile masive de pui ieftin din Brazilia (cel mai mare exportator mondial) vor prăbuși prețurile pe piața internă și europeană, unde producătorii români au investit masiv în standarde de bunăstare animală.
Chiar dacă producția de carne procesată de vită este mai mică, România este un lider european la exportul de bovine vii. Fermierii se tem că deschiderea pieței UE pentru carnea de vită sud-americană va reduce cererea europeană pentru animalele crescute în România, afectând direct veniturile crescătorilor de taurine. Ei acuză Comisia Europeană că „sacrifică agricultura” pentru a favoriza exporturile industriale și accesul la materii prime critice.
România este un mare producător de cereale, iar o parte importantă din această producție merge către furajarea animalelor la nivel local. Dacă fermele autohtone de păsări și vite se închid din cauza importurilor ieftine de carne, va scădea și cererea internă pentru cerealele românești.
Fermierul român certificat organic sau participant în scheme de agricultură regenerativă (carbon farming), ar putea fi într-o poziție mult mai sigură decât un producător convențional fiind protejat de taxele pe carbon și de regulile anti-defrișare, dar succesul său depinde acum de capacitatea statului român de a controla riguros dacă importurile respectă într-adevăr aceste standarde de mediu. Fermierii bio nu se simt “în siguranță” în ciuda protecțiilor legale. Ei consideră că acordul Mercosur promovează un model agricol diametral opus celui promovat de UE prin Strategia “Farm to Fork”, creând un sistem neloial în care standardele înalte europene devin o povară economică în fața importurilor sud-americane. IFOAM Organics Europe, structura europeană de susținere a agroecologiei, participă la rândul lor la valul de critici, dar poziția lor este mai nuanțată decât cea a fermierilor convenționali. Deși teoretic sunt mai protejați de reglementări, aceștia văd în acordul Mercosur o amenințare la adresa integrității întregului sistem alimentar european. Poziția IFOAM Organics Europe este și mai tranșantă considerând că agricultura ar fi trebuit să fie exclusă din acord pentru că acordul pune în pericol capacitatea fermierilor europeni de a produce hrană în mod sustenabil, punându-i în competiție directă cu modele de producție industrială masivă și există riscul de „diluare” a standardelor. Deși există clauze de echivalență, sistemele de control din țările Mercosur nu pot garanta aceleași rigori ca cele europene, ceea ce poate duce la intrarea pe piață a unor produse etichetate “bio” care nu respectă realitatea standardelor UE. Chiar dacă fermierii bio au protecții specifice (taxe pe carbon, certificări bio), acești fermieri se tem de un efect de domino.
O scădere generală a prețurilor la produsele convenționale importate (ex. carnea de vită braziliană) pune presiune și pe prețurile produselor bio. Dacă diferența de preț devine prea mare, consumatorii vor migra către produsele de masă ieftine, distrugând cererea pentru bio.
Pentru micul producător român, acordul Mercosur nu schimbă „regulile jocului” (care erau deja dure), ci crește miza și viteza cu care este scos de pe piață. Dacă până acum se lupta cu prețurile impuse de multinaționalele locale, acum se va lupta cu prețurile agriculturii industriale din America de Sud, unde costurile cu forța de muncă și reglementările de mediu sunt mult mai relaxate.
Micul producător de materie primă brută (lapte, carne de porc/vită la carcasă) care nu este integrat într-un lanț de procesare propriu are șanse minime să supraviețuiască acestui posibil nou val de importuri ieftine.
Dacă marii procesatori nu mai cumpără de la localnici, micul producător nu are capacitatea logistică să exporte sau să proceseze singur. Statul român a promis „măsuri compensatorii” și subvenții suplimentare pentru a contracara efectele Mercosur, dar istoria subvențiilor arată că acestea ajung adesea fie la marii latifundiari si nu la micii producători, fie ajung cu mari întârzieri.
Fermierii europeni sunt obligați să respecte reguli extrem de stricte privind mediul, bunăstarea animalelor și utilizarea pesticidelor (conform Green Deal). Ei protestează pentru că acordul permite importul masiv de produse (în special carne de vită și pasăre) din țări Mercosur unde se e folosesc pesticide interzise în UE sau standardele de mediu sunt mult mai relaxate, ceea ce face ca producția lor să fie mult mai ieftină.
Deși UE a negociat mecanisme de protecție (precum „frâna de urgență”), asociațiile de fermieri (ex. COPA-COGECA) consideră că acestea sunt insuficiente și greu de aplicat în practică pentru a opri fluxul constant de marfă ieftină odată ce taxele vamale sunt eliminate. De exemplu, deși există protecție legală, fermierii organici avertizează asupra faptului că monitorizarea fermelor din America de Sud nu este la fel de riguroasă ca în UE, permițând produselor “fals bio” să intre pe piață.
Nu in ultimul rând, Brazilia și Argentina folosesc masiv soia și porumb modificate genetic pentru hrana vitelor la costuri mult mai mici. Carnea acestor animale poate fi importată în UE, chiar dacă animalul a fost hrănit cu plante pe care fermierii români nu au voie să le cultive. Mai mult , criticii acordului susțin că, deși carnea în sine ar putea fi identică biologic, ea ridică probleme majore de sănătate și mediu precum glifosatul care generează reziduuri de pesticide în grăsime sau organe, care ajung apoi la consumator sau antibioticele utilizate pe scara larga în marile ferme din Brazilia sau Argentina.
CONCLUZII
Un acord de liber schimb nu poate substitui lipsa de competitivitate internă pentru orice sector iar analiza de mai sus este concentrată pe sectorul agroalimentar, acolo unde lipsa de consens național e evidentă. Avantajele și dezvantajele pot fi inegal repartizate între țările membre, fiind important pentru România să aibă o fundamentare solidă a poziției sale.
Pentru România, întrebarea rămâne: Suntem pregătiți să ne sacrificăm agricultura pentru o promisiune de dezvoltare tehnologică pe care s-ar putea să nu avem capacitatea să o fructificăm? Criticii spun că, fără politici de competitivitate (așa cum cere Raportul Draghi), acordul Mercosur este doar o fugă înainte care lasă în urmă cele mai vulnerabile sectoare, dar și țări.
Faptul că în România punctul de vedere al ministerului agriculturii nu contează în decizia finală privind Mercosur nu poate fi considerat un mecanism decizional de lăudat. Deși Ministerul Economiei și Ministerul Afacerilor Externe sunt instituțiile responsabile de politicile comerciale internaționale, Ministerul Agriculturii este important iar observațiile sale ar fi trebuit să fie analizate în mod real la masa de discuții Lipsa de coerență a politicilor guvernamentale nu ne ajută. Impactul acordului asupra sectorului agro-alimentar românesc este subestimat, iar dialogul cu asociațiile profesionale a avut un caracter sporadic.
În România, agricultura și dezvoltarea rurală, precum și rolul fermierilor, au o importanță strategică și socială mai mare decât în multe alte state membre. Nu putem estima exact efectele pentru sectorul agroalimentar. Probabil exporturilor totale de produse agroalimentare pe piața UE vor scădea si este greu de crezut ca vom exporta astfel de produse in țările Mercosur folosind prevederile acordului. Vom compensa asta cu potențialele câștiguri obținute din comerțul exterior al României cu țările Mercosur de produse industriale? Vom vedea. Cel mai probabil acordul nu va genera beneficii majore directe in comerțul România-Mercosur și nici nu va contribui la echilibarea balanței comerciale a României.In schimb, exporturile si producția noastră de produse agroalimentare se pot reduce și securitatea alimentară si dezvoltarea rurală ar putea fi afectate.
Mercosur rămâne o opțiune strategică incontestabilă pentru UE si pentru noi iar analiza pe produse industriale merită si ea o atenție aparte căci nici aici, se pare, nu avem o analiza aprofundată. România nu a făcut o analiză de impact solidă la nivelul autorităților competente, neglijând complexitatea si miza agriculturii românești. Dacă o făceam , probabil am fi contribuit la un acord mai bun.
Planuri: Încă 68 de kilometri din Autostrada Transilvania, finalizați în 2026
