Castelul Bánffy din Răscruci a obținut două prestigioase premii europene, care recompensează grija cu care a fost restaurat acest edificiu aristocratic, reprezentativ pentru patrimoniul construit al Transilvaniei. Castelul aparține Consiliului Județean Cluj, care, în cadrul unei festivități care s-a desfășurat în Cipru, la Nicosia, a primit Premiul European pentru Patrimoniu 2026 și Premiul Special al Publicului, pentru reușita proiectului de restaurare și punere în valoare a Castelului Bánffy din Răscruci. Consiliul Județean Cluj a fost reprezentat de vicepreședintele său, Vákár István, cel care s-a implicat cel mai mult în proiectul de restaurare a castelului, potrivit ClujToday.ro.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „După obținerea Premiului întâi la categoria sa, aseară a venit o altă veste extraordinară: Premiul Special al Publicului European, câștigat în urma a peste 9.000 de voturi, venite din toată Europa! Nu este doar un simplu premiu, ci o recunoaștere a valorii, a identității și a respectului pentru istorie. Este dovada că atunci când Clujul construiește cu viziune, Europa aplaudă. Castelul Bánffy din Răscruci renaște astăzi nu doar ca monument restaurat, ci ca simbol al demnității culturale. Felicitări tuturor celor care au crezut în acest proiect extraordinar! Clujul a făcut, din nou, istorie, iar România a strălucit în Europa”.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a declarat: ”Acest castel este o adevărată bijuterie arhitecturală, care este reprezentativ pentru spiritul Transilvaniei. Din fericire, datorită unor oameni inimoși, a reușit să fie păstrat în timpul comunismului, iar apoi să fie restaurat cu multă grijă, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene. Îi felicit pe toți cei care au fost implicați în proiect, precum și pe cei care oferă castelului Bánffy o nouă viață, cea de centru cultural, cu un impact uriaș în viața comunității locale și a celei regionale”.
Această reușită, care nu doar că a impresionat Europa, ci a cucerit inclusiv inimile oamenilor din întreaga lume, a fost apreciată de un juriu internațional, format din experți renumiți în patrimoniu, care a lăudat în mod deosebit modul în care Consiliul Județean Cluj a reușit să implementeze acest proiect: „Proiectul […] demonstrează cum un domeniu aristocratic neglijat poate fi reintegrat în viața contemporană a comunității. Abordarea sa integrată a restaurat clădirea, grădinile și peisajul ca un ansamblu coerent, încurajând în același timp administrarea pe termen lung, dezvoltarea competențelor și o implicare locală puternică într-un context rural”.
Premiul European pentru Patrimoniu/Premiul Europa Nostra este cea mai prestigioasă distincție din Europa în domeniul promovării excelenței și a bunelor practici în conservarea patrimoniului cultural și natural. Organizată sub egida Comisiei Europene, ediția din acest an a fost una intens disputată. Clujul a fost declarat câștigător dintr-un total din 261 de aplicații eligibile, depuse de 40 de țări europene.
Castelul Bánffy din Răscruci a fost construit în secolul al XVIII-lea, de către contele Dionisie Bánffy, pe un domeniu care se afla în proprietatea familiei sale încă din anul 1405. Pavilionul central este de inspirație romană. Fațada principală este amplasată spre sud, cu vedere spre domeniul care are, în prezent, suprafața de 4,5 hectare. Există două scări monumentale, care urcă spre o terasă străjuită de opt coloane corintice.
La parter, salonul de primire este spectaculos. Are pereții acoperiți cu lambriuri realizate în stilul Renașterii germane și un tavan casetat de lemn, care aduce aminte de cele din frumoasele biserici reformate din Transilvania. Legenda spune că aceste lambriuri și tavanul, împreună cu scara din lemn masiv cu balustradă, care duce spre etaj, ar fi fost realizate de baronul Adam Bánffy. Acesta era pasionat de tâmplărie și și-a amenajat un atelier chiar pe domeniul din Răscruci.
Există un frumos șemineu, precum și o sobă de teracotă verde, care este realizată după același model cu soba de teracotă din salonul împăratului Franz Jozef. Castelul cuprinde mai multe blazoane, atât cele folosite de familia Bánffy, cât și cele ale familiilor înrudite cu ea, precum și scene din istoria Ungaria și din cea a Transilvaniei. Domeniul mai cuprinde un lac și o fântână arteziană.
Castelul și domeniul aferent au fost confiscate de statul comunist. În castel, a fost creată o școală pentru copiii cu nevoi speciale. ”Trebuie să fim recunoscători profesorilor care au avut în grijă acest castel și nu l-au lăsat să ajungă o ruină”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István. Consiliul Județean este proprietarul actual al castelului, care a trecut printr-un amplu proces de restaurare, care l-a transformat într-o bijuterie arhitecturală.
„Produs de Cluj” aduce trei zile de tradiție și gust autentic la Câmpia Turzii


