UBB, între primele 700 de universități din lume

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) se află printre cele mai bune 700 de instituții de învățământ superior din lume, potrivit prestigiosului Top Shanghai. Acesta este cel mai cunoscut clasament referitor la învățământul superior.

Universitatea clujeană se află în intervalul 601 – 700. În Topul Shanghai, este cea mai bine clasată universitate românească. Obiectivul conducerii universității clujene este să intre între primele 500 de universități din lume.

”Faptul că suntem singura universitate plasată la acest nivel al clasamentului confirmă calitatea cercetării și a procesului educațional, pe care Universitatea Babeș-Bolyai se străduiește permanent să le mențină la un nivel cât mai ridicat. Dorința noastră este, în mod firesc, aceea de a urca în mod constant în clasamentele internaționale importante, acesta fiind și rațiunea pentru care principiul central al strategiei UBB este, alături de tradiție, excelența: în predare, în cercetare, în tot ceea ce facem”, a declarat purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieș.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

1 × two =