Un milion de euro, investiția în cea mai mare flotă de mașini hibride din România

Trimite și altora

toyotaCompania Europharm Distribuție a decis să investească un milion de euro în cea mai mare flotă de distribuție cu autoturisme nepoluante din România. Firma de distribuție de produse farmaceutice va cumpăra aproximativ 80 de modele hibride de la producătorul japonez Toyota, care vor fi folosite de agenții de vânzări.

Compania de distribuție a decis să facă această investiție după ce, la 1 noiembrie 2016, a fost cumpărată de compania Interbrands Marketing&Distribution SRL. Anul trecut, compania a investit 1,5 milioane de euro în mașini de transport marfă mai puțin poluante.

“Este responsabilitatea noastră, ca unul dintre cei mai importanți jucători din piața de distribuție farmaceutică, să oferim soluții reciproc avantajoase pe termen lung. Înlocuirea flotei de autoturisme utilizate de către forța noastră de vanzâri cu mașini hibride este un demers prin care ne asigurăm că îndeplinim acest angajament. Și nu ne vom opri aici. În 2017, strategia noastră prevede continuarea investițiilor, atât pentru extinderea și îmbunătățirea calității serviciilor oferite clienților nostri, cât și pentru creșterea acoperirii geografice a zonelor rurale și urbane mici”, a declarat Georgi Roussev, director general al Europharm Distrubuție.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY