De Claudiu Pădurean
Niciodată în istoria umanităţii nu a existat o persoană care să fi supravieţuit 90 de ani propriei sale încoronări. Doar Regele Mihai I al României a făcut-o. Foarte puţini oameni au avut curajul de a-i înfrunta în egală măsură pe Hitler şi pe Stalin. Au făcut-o, alături de alţi câţiva, Sfântul Ioan-Paul al II-lea, Papă al Romei, şi Mihai I, Rege al României.
Regele Mihai I a domnit efectiv doar 10 ani, însă au fost ani deosebit de tulburi: mai întâi, a existat Marea Criză economică începută în 1929, apoi a urmat Cel de-al Doilea Război Mondial şi sfârtecarea României Mari. Regele Mihai I a reuşit să îţi salveze ţara. S-a luptat în egală măsură şi pentru Basarabia şi Bucovina de Nord, şi pentru Transilvania a Nord. A reuşit să triumfe în Transilvania, iar faptul că Clujul este azi oraş românesc este consecinţa actului de curaj făcut de Majestatea Sa în 24 august 1944.
În anii îndelungaţi ai exilului, Regele Mihai I era întruchiparea speranţei. Tragedia românilor după ce au rămas fără libertate şi fără Rege în 1947 nu poate fi pusă în cuvinte. Nimeni nu poate povesti drama celor deportaţi în Siberia, a celor aruncaţi în temniţe şi în lagăre de concentrare, ucişi în munţi sau exilaţi fără putinţa de a reveni măcar la mormintele părinţilor. Regele Mihai I a trebuit să ofere speranţă chiar şi atunci când el însuşi nu mai avea prea multă speranţă, să zâmbească chiar şi atunci când faţa sa era brăzdată de lacrimi. A avut puterea să lupte pentru poporul său chiar şi atunci când Occidentul liber şi prin sacrificiile românilor care au murit din vara anului 1944 şi până în primăvara lui 1945 pentru a scăpa Europa de nazism întorcea spatele românilor şi prefera să facă afaceri cu Ceauşescu.
Regele Mihai I a fost lipsit de mângâierea de a se ruga la mormintele strămoşilor săi atunci când a căzut comunismul. A reuşit să revină în ţara a cărui conducător este în mod legitim abia în 1992, atunci când vizita regală s-a transformat într-un marş de triumf. Dacă ar fi fost un ins lipsit de scrupule, ar fi putut să dea o lovitură de stat. Cine ar fi îndrăznit să se opună celor două milioane de bucureşteni care au inundat străzile cu lacrimi de bucurie şi flori? Însă o lovitură de stat ar fi fost posibilă doar de cineva care ar fi vrut să preia conducerea în mod ilegitim. Regele Mihai I nu putea să facă acest lucru, pentru că el era şeful legiuit al statului: este unsul lui Dumnezeu şi, aşa cum spunea Shakespeare, nici apa întregului Ocean nu poate spăla mirul sfinţit care este pus pe fruntea Regelui la încoronare.
Regele Mihai I a revenit în ţară în 1997, pentru a-şi servi încă o dată poporul. Eforturile sale pentru a susţine aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană au fost decisive, iar România este parte a Occidentului şi pentru că Regele nostru a muncit pentru aceasta.
La 20 de ani de la revenirea Regelui în ţară, Coroana este încă într-un exil simbolic. România este organizată sub forma unei republici sfâşiate de scandaluri politice, incompetenţă şi corupţie, deşi niciodată românii nu au fost întrebaţi, prin referendum, dacă vor un regim republican sau o monarhie constituţională parlamentară. Totuşi, Familia Regală continuă să muncească în folosul naţiunii şi este mai prezentă şi mai activă decât multe instituţii republicane. Regele Mihai I se numără printre personalităţile în care românii au cea mai mare încredere, iar Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, este o demnă continuatoare a activităţii Regelui, întocmai cum Ferdinand I a dus mai departe iubirea de ţară a lui Carol I.
Regele Mihai cel Bun al românilor a ajuns la 96 de ani. Se luptă cu neajunsurile vârstei şi cu o boală cumplită, însă, chiar şi pe patul de suferinţă, sau mai ales pe patul de suferinţă întruchipează demnitatea unei naţiuni libere care îşi caută încă locul în lume. Să ne bucurăm de fiecare clipă pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte alături de Regele nostru drag.
La mulţi ani, Majestatea Voastră!
