The Guardian și The Independent publică reportaje despre Pădurea Baciului

Trimite și altora

Două dintre cele mai importante publicații britanice, The Guardian și The Independent, au publicat reportaje de mari dimensiuni despre Pădurea Hoia sau Pădurea Baciului de lângă Cluj. Cele două reportaje au fost publicate în preajma Helloween-ului, în condițiile în care pădurea din județul Cluj are faima că ar fi bântuită și că acolo s-ar petrece fenomene paranormale.

Cele două reportaje descriu pe larg frumusețea sălbatică a Pădurii Baciului, vietățile care trăiesc în pădure, ceața de toamnă care se strecoară peste frunzele veștede, precum și zonele cu copaci contorsionați. The Guardian menționează faptul că există profesori de la Universitatea Babeș-Bolyai care cred că în această pădure se petrec fenomene paranormale, în timp ce The Independent relatează legenda care susține că numele de Pădurea Baciului ar veni de la un păcurar care și-a pierdut pentru totdeauna o turmă de 200 de oi în această pădure. Aceeași publicație mai relatează despre legenda unei fetițe în vârstă de cinci ani care ar fi dispărut în pădure și care ar fi reapărut în mod misterios după alți cinci ani, fără să își amintească nimic din cele petrecute în această perioadă de timp.

Interesul mare al turiștilor pentru Pădurea Baciului ar trebui valorificat mai bine, iar brandul turistic al Clujului ar trebui să includă neaparat această zonă, spune reprezentantul unui hotelului Univers T, Valentin Lungu. ”Pe de altă parte, autoritățile ar trebui să aibă un plan pentru a-i ține pe turiști cât mai mult în Transilvania”, mai spune Valentin Lungu.

La ceva asemănător s-au gândit, probabil, și jurnaliștii de la The Guardian. Reportajul publicat de cotidianul britanic mai include o descriere a centrului vechi al Clujului, cu biserica Sfântul Mihail și cu Palatul Banffy, precum și cu restaurantele pline de studenți și de angajați din industria IT. Printre localurile astfel evidențiate se numără Zama și Joben.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY