Vicepreşedintele Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache, spune la RFI că în ciuda faptului că Executivul a amânat şedinţa de luni de adoptare a Codului Fiscal, protestul rămâne stabilit: „Mitingul va avea loc începând cu ora 12.30, pe platoul Casei de Cultură din Mioveni. Vor participa, aproximăm, peste zece mii de oameni, membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia şi membri ai Federaţiei Automobilul Românesc. Trebuie spus că din Federaţia Automobilul Românesc face parte şi sindicatul de la Ford Craiova”.
„Aplicarea acestei intenţii de trecere de la angajator la angajat a contribuţiilor va duce la diminuarea veniturilor salariaţilor de la Dacia şi de la toate firmele multinaţionale cu între 200 de lei şi 700 de lei. Este o sumă considerabilă de care noi în România de astăzi avem mare nevoie ca să ne ducem traiul de zi cu zi. Ne exprimăm virulent opoziţia în ceea ce priveşte această intenţie”, declară liderul sindical.