Școala de însoțitori de zbor de la Cluj a ajuns la eleva cu numărul 1.000. Cum a devenit UniversiFly unul dintre cele mai de succes proiecte

Trimite și altora

Singura școală de însoțitori de bord din Transilvania a ajuns la cursanta cu numărul 1.000. Școala a fost creată cu ajutorul banilor europeni, iar în prezent atrage tineri din întreaga Europă. Ei vin pentru a studia la Cluj pentru că educația oferită este de înaltă calitate, iar taxele școlare sunt mult mai mici decât la școlile similare din Occident.

Școala de însoțitori de bord care funcționează la Cluj și-a început activitatea sub forma unui proiect european. În perioada anilor care au urmat crizei economice, această profesie era una care oferea locuri de muncă plătite bine, astfel că femeia de afaceri Steluța Racolța a decis să formeze tinere și tineri pentru profesia de stewardesă, respectiv steward. Ea a investit în simulatoare, săli de cursuri și profesori, iar banii europeni au ajuns pentru a școlariza gratuit 590 de tinere și de tineri. Aproape toți abolvenții au fost angajați imediat, spune Steluța Racolța.

Proiectul a continuat să funcționeze și după terminarea fondurilor europene. Acum, tinerele și tinerii trebuie să achite o taxă, care este mult mai mică decât cea percepută de școlile similare din Occident. Școala de însoțitori de bord de la Cluj a înmatriculat în aceste zile o nouă elevă, originară din Sibiu. Este vorba de o tânără numită Mirela Vingărzan, care este eleva cu numărul 1.000.

Valoarea proiectului european cu ajutorul căruia a fost creată această școală a fost de 1,3 milioane de euro. Proiectul a fost dat ca exemplu de bune practici și de autoritățile europene, care au apreciat calitatea pregătirii elevelor și gradul mare de angajabilitate.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY