Papa Francisc a aprobat beatificarea a șapte episcopi greco-catolici români, care au murit pentru credință în temnițele comuniste. Decretul de beatificare a fost deja publicat. El ar urma să fie semnat solemn în curând, iar greco-catolicii români speră că această ceremonie va avea chiar în timpul vizitei pe care Sfântul Părinte o va face în România. Cel mai probabil, ceremonia de beatificare ar putea avea loc în data de 2 iunie, pe Câmpul Libertății din Blaj.
Cei șapte episcopi martiri care vor deveni Fericiți ai Bisericii Catolice și-au dat viața pentru credință, în temnițele comuniste. Ei ar fi putut să fie eliberați din închisoare, dacă acceptau să treacă la Biserica Ortodoxă Română. Însă, pentru ei, convertirea prin forță era inacceptabilă. Cei șapte episcopi, respectiv Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Tit Liviu Chinezu, Vasile Aftenie și Iuliu Hossu, au încetat din viață în perioada 1950 – 1970, în diferite locuri din România unde erau ținuți prizonieri. Noii Fericiți ar urma să fie celebrați în aceeași zi, care va fi decisă de Prea Fericirea Sa cardinalul Lucian Mureșan, arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, spune episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu.
După beatificare, episcopii martiri vor fi venerați în Biserica Greco-Catolică. Moaștele lor vor fi împărțite mai multor comunități. În eparhia de Cluj-Gherla, ele vor ajunge în noile biserici care vor fi consacrate, precum și în catedralele episcopale, mai spune PS Florentin Crihălmeanu.
După interzicerea Bisericii Greco-Catolice în 1948, comuniștii i-au arestat pe toți cei 12 episcopi români uniți. Pe lângă cei șapte care vor fi beatificați au murit în închisoare, eilalți cinci au avut de îndurat persecuții și după eliberarea din temniță. Cei cinci episcopi care au ieșit de după gratii au statutul de mărturisitori ai credinței.