Participanții la Start-Up Summit Europe au ocazia să negocieze parteneriate, să discute despre strategii de dezvoltare sau despre finanțarea start-up-urilor. Comisarul european Mariya Gabriel a venit cu o veste bună: Uniunea Europeană va aloca o sumă consistentă pentru finanțarea start-up-urilor digitale.
”Pentru noi, Comisia Europeană, ecosistemul de start-up-uri reprezintă una dintre cele mai mari priorități. Este clar că avem trei elemente-cheie. În primul rând, este asigurarea mai multor fonduri pentru ele. Sunt foarte mândră de faptul că propunerea mea pentru un nou program european digital, cu un buget de 9 miliarde de euro, a fost finalizată cu succes în timpul președinției românești. Este este un pas concret și un semnal foarte puternic pentru start-up-urile noastre”, a declarat la Cluj comisarul european Mariya Gabriel.
Celelalte două elemente-cheie din viziunea comisarului european Mariya Gabriel sunt formarea unei rețele europene a hub-urilor de inovare și producerea de valoare adăugată mare. Ea dorește ca în fiecare regiune europeană să existe un astfel de hub. Mariya Gabriel a adăugat că trebuie să existe și o abordare etică în dezvoltarea unor sisteme precum inteligența artificială, iar companiile digitale europene trebuie să țină seama și de protecția datelor personale.