Foliile Masterfol, utilizate pentru a asigura o autonomie termică mare, pe timp de caniculă

Trimite și altora

La Cluj, casele inteligente și eficiente din punct de vedere termic sunt tot mai la modă. Constructorii folosesc servere conectate la diferite aparate din casă, precum frigiderele inteligente, dar și sisteme de iluminat de tip LED ori sisteme de irigații. Acestea pot fi apoi controlate prin aplicații instalate pe telefonul mobil. De asemenea, constructorii sunt tot mai interesați să creeze sisteme moderne care să sporească și confortul termic, astfel încât locuințele să își păstreze răcoarea pe timp de vară și căldura pe timp de iarnă.

Casele inteligente sunt tot mai conectate și mai interactive. Noile tehnologii permit utilizatorilor să controleze de la distanță, de exemplu, intensitatea luminii oferite de corpurile de tip LED sau căldura. Însă marea provocare a constructorilor este utilizarea de tehnologii moderne pentru asigura o mare autonomie termică pentru aceste imobile. O soluție tot mai utilizată este reprezentată de foliile termice, care sunt instalate pe geamuri, spune reprezentantul Masterfol, una dintre cele mai mari companii din domeniu, Jozsef Salak.

O altă tehnologie este utilizarea de cofraje pierdute pentru a izola pereții, după cum explică inginerul Laszlo Mate.

Alte tehnologii utilizate sunt, de exemplu, acoperișurile înierbate sau țiglele care au încorporate sisteme de tip panou fotovoltaic și care pot produce o parte a energiei electrice consumate de sistemele din casă. Ultimii ani au adus o ieftinire considerabilă a tuturor acestor tehnologii, în contextul în care ele sunt produse pe scară tot mai mare.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY