Luna octombrie a adus o serie de reașezări ale pieței apartamentelor din România, potrivit unei analize realizate de site-ul imobiliare.ro. Transylvania Today scrie că, în marile orașe din Transilvania, prețurile au crescut, în timp ce în București ele au scăzut ușor.
La nivel național, în marile orașe, prețul mediu al apartamentelor a crescut cu 1,9 la sută în octombrie, până la 1.296 de euro pe metrul pătrat. În luna septembrie, prețul mediu crescuse cu 0,6 la sută.
În București, prețul mediu al apartamentelor a scăzut în luna octombrie cu 0,2 la sută, până la 1.373 euro pe metrul pătrat, după o creștere de 1,8 la sută în septembrie.
În Brașov, prețul mediu al apartamentelor a crescut cu 0,4 la sută, până la 1.140 de euro pe metrul pătrat.
În Cluj-Napoca s-a înregistrat cea mai mare creștere, de 2,2 la sută. Astfel, prețul mediu al apartamentelor a ajuns la 1.676 de euro pe metrul pătrat.