Start pentru Programul Prima Casă 2020

Trimite și altora

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunță lansarea Programului Prima Casă 2020, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanțelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,98 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei, alocat pentru anul 2020 prin Hotărârea de Guvern nr.112/2020.

Programul Prima Casă 2020 beneficiază de aceleași condiții de garantare din partea statului român, în favoarea finanțărilor acordate de către cele 14 bănci participante în program: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Leumi Bank și Intesa Sanpaolo Bank.

Alocarea plafonului total între finanţatorii participanţi în Programul Prima Casă a fost realizată cu aplicarea criteriilor şi procedurii de evaluare a rezultatelor activitații de creditare în cadrul programului, desfăşurate de finanţatori în anul 2019. Astfel, ponderea garanțiilor acordate în anul precedent în favoarea fiecărei bănci în totalul garanțiilor acordate din plafonul alocat pentru acordarea de garanții în cadrul Programului Prima Casă în anul 2019, a determinat formularea unei propuneri de alocare corespunzătoare pentru anul 2020.

”La finalul anului 2019, Programul Prima Casa înregistra peste 260.000 de garanții și promisiuni de garantare, acordate pentru achiziționarea sau construcția de locuințe, pe întreg teritoriul României. Avem satisfacția de a implementa un program guvernamental, care a impactat pozitiv viața foarte multor români, fie că au fost beneficiari direcți ai programului, vânzători, antreprenori sau profesioniști implicați în sectoarele economice conexe. Suntem pregătiți pentru lansarea unei noi etape în derularea programului Prima Casa, cu fluxuri de lucru optimizate, adaptate nevoilor beneficiarilor și partenerilor noștri, menținând același angajament de a oferi celor care apelează la noi, șansa de a-și împlini visul, poate cel mai drag românilor, acela de a avea o casă”, a declarat Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM.

Strategia guvernamentală a Programului Prima Casă are în vedere reducerea graduală a intervenției statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, în contextul dezvoltării pieței creditului ipotecar și a creșterii accesului populației la produsele standard ale băncilor.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY