Consulul Hans Tischler: Companiile germane sunt interesate de Transilvania

Trimite și altora

Companiile germane sunt interesate în continuare de România și, mai ales, de Transilvania. Consulul general al Germaniei la Sibiu, Hans Tieschler, a organizat o conferință de presă la Cluj în care a vorbit despre interesul pe care companiile germane îl au față de dezvoltarea colaborării cu universitățile românești. Consulul german afirmă că oamenii de afaceri din țara sa apreciază și calitatea înaltă a forței de muncă pe care o găsesc în România.

Germania a devenit în ultimii ani principalul partener comercial al României. Cele mai multe dintre exporturile românești se îndreaptă spre piața germană, iar importurile din Germania ocupă prima poziție în clasamentul importurilor românești. De asemenea, Germania se află printre primele țări în clasamentul investițiilor străine directe în România, spune consulul general al Germaniei în Transilvania, Hans Tischler.

”Știm că Germania este cel mai mare partener economic din Europa al României. Avem legături economice excelente între țările noastre, iar aceste legături devin tot mai strânse. Companiile românești exportă tot mai mult în Germania și, de asemenea, companiile germane creează tot mai multe fabrici și magazine aici, în Transilvania. Așadar, văd un viitor strălucit pentru relațiile noastre economice. Cred că încă există un mare potențial pentru ca aceste relații să se dezvolte și mai mult în viitor”, a afirmat consulul german.

Foarte multe companii germane preferă să investească în Transilvania. Aici găsesc mai mulți vorbitori de limba germană, inclusiv în rândurile sașilor sau șvabilor. De asemenea, companiile germane apreciază deschiderea de care dau dovadă universitățile, spune consulul german Hans Tischler.

”Cred că România este o țară foarte atrăgătoare pentru companiile germane, care vin în continuare aici. Un motiv este reprezentat de faptul că aveți un procent foarte înalt de forță de muncă bine calificată. De asemenea, există cooperarea excelentă cu universitățile. Companiile germane colaborează foarte bine cu universitățile aici, în țară, ceea ce reprezintă un lucru important pentru pregătirea forței de muncă bine calificate despre care vorbeam. De asemenea, calitatea vieții este foarte înaltă aici, deci, cred că există un mare potențial și noi lucrăm la dezvoltarea relațiilor economice dintre țările noastre”, a spus consulul german.

În prezent, companiile germane au creat în România peste 250.000 de locuri de muncă directe. Practic, companiile germane sunt prezente în toate ramurile economiei românești, de la agricultură la IT și de la construcția de mașini la turism. 

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY