Universitățile clujene vor începe anul academic după scenariul hibrid. Astfel, studenții își vor dobândi cunoștințele teoretice cu ajutorul cursurilor on-line, iar abilitățile practice cu ajutorul activităților organizate în laboratoare, clinici sau ateliere. Toate activitățile care presupun prezența fizică a studenților vor fi organizate cu respectarea tuturor măsurilor sanitare impuse de pandemia de coronavirus. De asemenea, universitățile au luat măsuri speciale pentru a organiza cazarea studenților în cămine.
Cea mai mare și mai veche universitate din România, Universitatea Babeș-Bolyai, mizează pe scenariul hibrid. Cel puțin în primul semestru, activitățile care presupun dobândirea de cunoștințe teoretice vor avea loc pe platformele de tip e-learning. Vor merge în laboratoare doar studenții facultăților care presupun dobândirea unor abilități practice, precum Facultatea de Biologie și Geologie sau Facultatea de Știința și Ingineria Mediului. În aceste cazuri, studenții vor trebuie să se dezinfecteze și să poarte măști. Măsuri sanitare au fost luate și în privința căminelor. Pentru a permite respectarea normelor sanitare, vor fi cazați doar aproximativ 2.000 de studenți, în loc de 6.000, spune rectorul Daniel David.
Tot după scenariul hibrid vor începe cursurile și la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, spune rectorul Anca Buzoianu.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj a decis să împartă studenții în două serii. Prima se va afla în campus jumătate de semestru, timp în care studenții se vor concentra pe activitățile practice, iar cea de-a doua serie se va concentra pe activitățile teoretice on-line. La jumătatea semestrului, seriile își vor schimba rolurile între ele, în așa fel încât toată lumea să parcurgă și materiile teoretice și să facă și practica necesară, spune rectorul Cornel Cătoi.
Măsuri asemănătoare au fost luate și la Universitatea Tehnică, Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima și Universitatea de Artă și Design. În cazul ultimelor două, accentul va fi pus pe lucrul față în față, în care profesorul lucrează cu câte un student pentru a-i perfecționa acestuia abilitățile artistice.